Ceașca de sănătate: Salvia menține sănătatea și tinerețea organismului

Ultima actualizare:

    Salvia este un adevărat panaceu, o plantă cu efecte benefice la nivel intern și externfoto: pixabay.com
Salvia este un adevărat panaceu, o plantă cu efecte benefice la nivel intern și externfoto: pixabay.com

Salvia este cunoscută și apreciată ca plantă medicinală încă din Antichitate. De atunci, datorită efectelor sale complexe exercitate asupra organismului uman, planta a fost considerată un panaceu.

În medicina populară, salvia a fost mereu un leac renumit pentru durerile de gât, iar frunzele crude se aplicau pe răni pentru a fi vindecate. În același timp, această plantă folosită de 2500 de ani este studiată în continuare în cele mai cunoscute laboratoare din lume.

Pentru ce este bună salvia 

Salvia este renumită pentru numeroasele sale efecte terapeutice.
Salvia este renumită pentru numeroasele sale efecte terapeutice.

Salvia este renumită pentru numeroasele sale efecte terapeutice: este o plantă astringentă indicată în afecțiunile hemoragice, în metroragii și în diaree. Are și efecte antiinflamatoare, antiseptice, fiind benefică în afecțiuni respiratorii, urinare, intestinale, dar și pentru o gamă variată de boli: reumatism, acnee, gută, psoriazis și diverse forme de cancer.

De asemenea, salvia poate să distrugă bacilul Koch și să calmeze durerile de gât, indigestiile severe, ajută în cazul dereglărilor endocrine, scade febra și mărește secreția bilei. În același timp, este un valoros calmant al sistemului nervos și al inimii.

Eugen Giurgiu, cercetător în domeniul fitoterapiei și doctor în biochimie, menționează în studiile sale și în cartea "Cele mai folosite 17 plante pentru vindecare" că salvia are efect antioxidant datorită acidului rozmarinic. Prin administrarea sa de trei ori pe zi, câte 30 de păcături, salvia are efecte deosebite în prevenirea senilității, a proceselor de degradare ce apar la nivelul sistemului nervos central odată cu înaintarea în vârstă.

Efectele salviei

Ca tonic general și tonic nervos, salvia îmbunătățește memoria și contribuie la prevenirea deteriorării celulelor. Mai mult, uleiul esențial de salvie contribuie la îmbunătățirea performanțelor intelectuale la tineri și la vârstnici. Tratamentul complet trebuie urmat timp de două luni și se poate repeta de trei ori pe an.

Intern

S-a constatat că, intern, planta are deosebite efecte terapeutice: antidiareic, antinevralgic, antireumatic, antiseptic (pentru bronhii), puternic antisudorific, antivomitiv, aperitiv, depurativ, detoxifiant, dezinfectant, febrifug, diuretic, ușor hipoglicemiant, sedativ.

Extern

Extern, salvia este apreciată pentru acțiunea sa antireumatică, antiseptică, antisudorifică, cicatrizantă și antiinflamatorie.

Contraindicații!

Salvia este contraindicată persoanelor care suferă de epilepsie. În cazul diabeticilor insulino-dependenți, în timpul administrării salviei, glicemia trebuie supravegheată cu rigoare. De asemenea, femeile care alăptează nu trebuie să folosească salvia, căci aceasta oprește lactația foarte repede.

Cum se prepară și cum se administrează salvia

Infuzia

Se prepară dintr-o linguriță de plantă mărunțită și 250 ml apă clocotită. Vasul se acoperă 10 minute, apoi lichidul se strecoară. Se recomandă consumul a 2-3 căni de ceai pe zi, cu 15 minute înaintea meselor principale. Ceaiul se paote îndulci cu miere polifloră atunci când consumatorul nu are contraindicații de la medic.

Pentru uz extern, cu infuzie se spală rănile sau se folosește drept gargară în afecțiunile gâtului.

Tinctura

Se prepară din 50 grame plantă mărunțită și 250 ml alcool alimentar de 70 de grade. Se ține la macerat timp de 15 zile, agitând vasul de mai multe ori, apoi se strecoară și se consumă câte 30-50 picături, de trei ori pe zi, diluate în puțină apă.

Vinul energizant de salvie

Într-un litru de vin se adaugă 100 grame salvie mărunțită. Se lasă la macerat timp de 8 zile, apoi se strecoară. Se consumă o lingură, după masă, de persoanele cu afecțiuni nervoase. Administrat înainte de masă, acest vin stimulează apetitul și are un efect revigorant. Când este administrat după masă, vinul energizant este un remediu împotriva surmenajului și asteniei, contra astmului și distoniei neurovegetative. Când este consumat cald, preparataul este bun pentru răceală și gripă.

Folosit cu o cantitate dublă de plantă, vinul se poate folosi în gargare sau drept diverse comprese.

Uleiul de salvie 

În 500 ml ulei de măsline extravirgin se adaugă 10 linguri de salvie mărunțită. Uleiul se păstrează la soare timp de 15 zile, apoi se filtrează și se adaugă 20 de picături de ulei volatil de salvie, bun pentru uz intern. Preparatul obținut se păstrează în sticle închise la culoare, care se țin în locuri întunecoase și reci. Uleiul de salvie se găsește în magazinele naturiste.

Oțetul de salvie

A fost mereu folosit de călugări, care îl considerau un elixir pentru digestie și nervi. Oțetul se prepară astfel: se pun la macerat, pentru 15 zile, 50 de grame de frunze de salvie mărunțite într-un litru de oțet natural de mere sau de mere și miere. Apoi se strecoară, iar preparatul obținut este foarte aromat și are efecte digestive, carminative (reduce balonarea), revigorante și este foarte bun și adăugat în salate.

Extern, oțetul de salvie este folosit ca frecție împotriva răcelii, în durerile reumatice și combate oboseala fizică și psihică.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net