În sezonul rece, capacitatea de apărare a organismului depinde şi de lichidele pe care le consumăm. Bem ceaiuri bogate în vitamine şi le amestecăm cu miere sau cu sucuri de fructe. În orice variantă le administrăm, organismul nostru, biciuit de frig, îşi întăreşte sistemul imunitar.


Iată ce plante ne recomandă Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie!

Busuiocul, prieten de nădejde în timpul iernii

Plantă frumos mirositoare, busuiocul este un prieten de nădejde în anotimpul rece. În lista afecţiunilor tratate cu busuioc, un loc de seamă îl ocupă tulburările digestive, determinate de o dietă neadecvată, de obiceiuri alimentare mai puţin sănătoase. Busuiocul acţionează ca un calmant al colicilor intestinale, absoarbe gazele şi reduce stările de vomă. Datorită proprietăţilor antimicrobiene, antispastice şi carminative, fitoterapeutul Eugen Giurgiu recomandă preparatele pe bază de busuioc: infuzia, decoctul concentrat, siropul, tinctura şi uleiul volatil într-o varietate de boli: de la gripe, bronşite, ulcere gastrice, infecţii urinare, nevralgii şi până la reglarea lactaţiei femeilor care alăptează.

Cum se prepară, cum se administrează

Un leac indicat frecvent, infuzia, se prepară dintr-o linguriţă de plantă la 200 ml apă clocotită (fiartă un minut). Ceaiul se infuzează cinci minute, apoi se strecoară şi se bea călduţ, după fiecare masă principală. Zilnic, se administrează câte trei căni, dintre care, una la culcare.

Anghinarea, o plantă miraculoasă

Deşi are un gust amar, datorită proprietăţilor terapeutice, anghinarea este inclusă în grupa plantelor miraculoase pentru că are grijă de ficat, de rinichi, creşte pofta de mâncare, ţine în frâu colesterolul, linişteşte inima, iar şirul "minunilor" nu se opreşte aici.

Orice preparat din anghinare este un bun adjuvant în unele afecţiuni ale inimii: hipertensiune, ateroscleroză şi angină pectorală.

Infuzia de anghinare are efecte foarte bune în afecţiunile tubului digestiv: colite, enterocolite, constipaţie şi în stimularea poftei de mâncare. În astfel de situaţii, doza zilnică este de 350 ml de infuzie, dar în prima parte a zilei se consumă câte două căni de ceai până la masa de prânz.
Ceaiul de anghinare este la fel de eficient şi în tratarea afecţiunilor cauzate de diverse medicamente, de radiaţii, de alcool, de colesterol şi de obezitate.

Preparatele din anghinare au efecte benefice în afecţinule grave ale ficatului, precum insuficienţa hepatică, hepatita, ciroza, calculii biliari, deoarece stimulează producerea şi eliminarea secreţiei biliare.

Terapia cu infuzie şi cu pulbere de anghinare ajută la metabolizarea colesterolului la nivel hepatic, creşte debitul urinar şi elimină acidul uric din organism. Datorită proprietăţilor diuretice, infuzia de anghinare este indicată în tratamentul unor afecţiuni cronice, precum nefrita. Efectul diuretic al plantei contribuie la eliminarea ureei şi a substanţelor toxice de la nivelul rinichilor şi ficatului.

Cum se prepară, cum se administrează

Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de frunze de anghinare, uscate şi mărunţite care se lasă la infuzat în 300 ml apă clocotită, timp de zece minute. Când s-a mai răcit, ceaiul se strecoară, se îndulceşte cu miere şi se bea cu 30 de minute înaintea fiecărei mese principale. Prima cană de ceai se bea dimineaţa, pe stomacul gol. Bolnavul trebuie să stea culcat pe partea dreaptă, timp de o jumătate de oră, după ce a băut ceaiul. În general, tratamentul durează între 20 şi 30 de zile. Dacă simptomele bolii nu s-au
ameliorat, cura se poate repeta după o pauză de trei săptămâni.

În opinia unor specialişti, tinctura (care se procură de la plafar) are efecte terapeutice mai rapide decât infuzia. Se pot administra câte 15-20 de picături, diluate în 150 ml apă, de 3 ori pe zi, timp de 20 de zile pe lună.

În terapia cu pulbere, se foloseşte câte 1 g de plantă, de 3-4 ori pe zi; doza se ţine sub limbă, apoi se înghite cu apă. Cura durează 20 de zile.

Turiţa-mare previne apariţia tumorilor

Atunci când organismul are un deficit de vitamine şi de globule roşii, anemia îşi face apariţia. Datorită substanţelor active din compoziţie, turiţa-mare echilibrează toate funcţiile organismului, contribuind, totodată, şi la fixarea calciului în oase. Datorită taninului pe care-l conţine, turiţa-mare are acţiune astringentă şi combate diareea.

„Cine bea zilnic o ceaşcă cu infuzie, preparată din rădăcina şi din frunzele plantei, previne apariţia anemiei şi a leucemiei", precizează fitoterapeutul Eugen Giurgiu. Totodată, turiţa-mare reduce crizele de spasmofilie, stopează dezvoltarea tumorilor şi neutralizează bacteriile cu care organismul vine în contact. Fitoterapeuţii europeni au dovedit că această plantă este benefică persoanelor cu probleme cardiovasculare, menţinând sub control hipertensiunea arterială.

Infuzia de turiţă-mare este la fel de eficientă în diminuarea problemelor gastrointestinale, în tulburările căilor biliare şi în răceli. Planta intră în compoziţia ceaiurilor antidiareice şi hepatice.

Cum se prepară, cum se administrează

Infuzia se prepară din două linguriţe de plantă (una de frunze mărunţite şi una din rădăcină) la o ceaşcă de apă. După cinci minute, infuzia se strecoară, iar prima ceaşcă cu ceai călduţ se bea dimineaţa, pe stomacul gol. Se consumă două-trei căni pe zi.

Limba mielului, un antidot al bronşitelor

Pentru cei sensibili la afecţiunile sezonului rece: gripe, bronşite, reumatism, gută şi inflamaţii ale rinichilor, limba mielului (Borrago officinalis) este un remediu excelent! Deşi planta a fost adusă în Europa din Damasc abia în secolul al XV-lea, aceasta a fost apreciată de specialiştii acelor timpuri pentru efectele antivirale foarte puternice. Chiar denumirea sa ştiinţifică, provenită din limba arabă (în traducere înseamnă "părintele sudorii", demonstrează acest lucru. În timp, fitoterapeuţii au descoperit avantajele tratamentului cu limba mielului şi în boli cu substrat nervos, precum melancolia şi crizele cardiace, dar şi în afecţiuni specifice copiilor, pojarul şi scarlatina mai ales.

Cum se prepară, cum se administrează

Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă: frunze şi flori uscate, lăsate la infuzat în 200 ml apă, timp de zece minute. Se recomandă câte trei căni pe zi , în combaterea afecţiunilor virale şi în procesul de deshidratare a pielii.

Pentru decoct se folosesc două linguriţe de frunze şi tulpină de Limba mielului care se fierb, timp de cinci minute, în 200 ml apă. Pentru efectele revigorante, se administrează câte 200 ml de două ori pe zi.

Isopul - un antibiotic valoros

Mai ales în sezonul rece, Isopul (Hyssopus officinalis) este un remediu foarte valoros pentru afecţiunile respiratorii. Multe secole, planta a fost valorificată din flora spontană. Fitoterapeutul Eugen Giurgiu precizează că, datorită calităţilor terapeutice deosebite, isopul a fost introdus în cultură, iar pentru aplicaţiile medicinale se foloseşte toată planta. Efectele benefice ale isopului, o plantă delicată cu flori violacee, roz sau albe, înmănuncheate într-o inflorescenţă, sunt atribuite unui complex de minerale (calciu, potasiu, fier, mangan, cupru), glucidelor, flavonoidelor, răşinilor şi taninurilor. Studii recente menţionează că datorită acestui rezervor cu substanţe active, isopul este recomandat în tratamentul a peste 70 de afecţiuni grave: respiratorii (astmul bronşic), hepatice (inclusiv ciroza), cardiovasculare (hipertensiune), psihice (schizofrenie) şi în boala canceroasă. Planta poate fi administrată sub formă de infuzie şi de sirop.

Cum se prepară, cum se administrează

Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă lăsată la infuzat în 250 ml apă clocotită timp de 10 minute. Se consumă două până la patru căni pe zi.

Siropul de isop se prepară din 50 g plantă uscată adăugată într-un litru de apă clocotită. Când infuzia s-a răcit, o amestecăm cu 1,5 kg miere şi punem siropul pe foc, lăsându-l să clocotească doar două minute. După ce se răceşte, turnăm siropul în sticle şi le închidem ermetic. În stările febrile persistente şi în afecţiunile grave se administrează câte şase linguriţe pe zi.



 
 
Loading...