Cele mai importante noutăţi în sănătate

Ultima actualizare:

Asiguraţii vor primi cardurile naţionale de sănătate, care vor înlocui adeverinţa de asigurat sau salariat necesară în prezent pentru a putea beneficia de servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Cardurile vor fi obligatorii la fiecare vizită la medicul de familie.

Tot din 2014, va intra în vigoare şi dosarul electronic de sănătate, care va stoca toate informaţiile din istoricul medical al fiecărui pacient.

O schimbare pe care o aşteptăm demult se va produce la anul, spun autorităţile: "În 2014, vom institui sancţiuni pentru cei care trimit pacienţii să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare, deşi aceste produse sunt decontate de către casele de asigurări de sănătate", a declarat, în noiembrie, preşedintele CNAS, Cristian Buşoi.

Odată cu introducerea pachetului de servicii medicale de bază, în februarie 2014, traseul pacientului în sistem va fi următorul: medic de familie - asistenţă în ambulatoriu de specialitate - spital.

Noul pachet de servicii vine şi cu alte noutăţi. Una dintre acestea este faptul că gravidele care vor dori să nască prin cezariană, aceasta nefiind o necesitate sau o urgenţă, vor plăti operaţia.

"Acest tip de naştere se va deconta de stat doar dacă medicul consideră că este necesară, şi nu pacienta", a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Pană.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net