Cine riscă să facă diabet. Iată greșelile care favorizează apariția bolii

Ultima actualizare:

Se spune că diabetul apare dacă mănânci prea multe dulciuri. Este doar pe jumătate adevărat. Şi dacă sari peste mese şi mănânci consistent la următoarea masă, indiferent dacă masa include sau nu dulciuri, rişti să faci diabet. Iar asta deoarece capacitatea pancreasului de a produce insulină va fi epuizată prematur. Există însă şi alte greşeli care favorizează apariţia acestei boli.

  • Glucidele, un pericol. În urma digestiei alimentelor, se produce glucoza care, pentru a pătrunde în celule, are nevoie de insulină, acel hormon secretat de pancreas. Diabetul apare din cauza producţiei insuficiente de insulină. Ei bine, în acest caz, persoanele care au diabet sau cele care vor să evite această boală trebuie să reducă raţia de glucide (dulciuri, pâine, cartofi, paste făinoase), care ajung să se transforme în prea multă glucoză. 
  • Cei care mănâncă prea mult la o masă. De asemenea, dacă mănânci prea mult la o masă, glucoza nu se consumă toată. Abia după 4 ore organismul consumă tot ce s-a ingerat. Iar ce rămâne neconsumat, în urma arderilor, se transformă în grăsime. Medicii recomandă să nu te culci imediat după ce ai mâncat, având în vedere cele 4 ore de care e nevoie pentru arderi. Degeaba flămânzeşti înainte, contează ce faci după ce ai mâncat.
  • Persoanele supraponderale. Potrivit dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice, excesul de kilograme este un factor de risc principal în declanşarea diabetului zaharat, boală de care suferă peste 1,7 milioane de români. “Studiile au demonstrat că acumularea de greutate în exces se află în strânsă legătură cu apariţia diabetului, lucru care ne este confirmat în fiecare zi în activitatea de la cabinet. Dacă în urma analizelor (indice de masă corporală, rata metabolică, vârsta biologică a organismului) reiese că pacientul este supraponderal sau obez, se efectuează testul de glicemie pentru depistarea diabetului zaharat sau a prediabetului. Diagnosticul este stabilit atunci când două măsurători diferite arată valori ale glucozei din sânge de peste 126 mg/dl (valori măsurate dimineaţa, după 8-10 ore de la ultima masă). O altă analiză care poate ajuta în diagnosticare este hemoglobina glicozilată A1c care, dacă e peste 6.5%, indică prezenţa diabetului zaharat”, explică medicul.
  • Cei care au părinţi cu diabet. Există şi o predispoziţie genetică de a face boala, astfel că medicii recomandă celor care au o rudă de gradul I cu diabet să îşi testeze periodic valorile glicemiei. 
  • Cei care nu fac sport. Acelaşi lucru este recomandat persoanelor sedentare, chiar dacă au un indicele de masă corporală normal.

Cum previi complicaţiile

Diabetul zaharat netratat prezintă un risc crescut pentru complicaţii precum retinopatia diabetică (afectarea ochilor), insuficienţă renală (afectarea rinichilor), boli cardiovasculare, afecţiuni ale nervilor periferici (piciorul diabetic) şi accidente vasculare cerebrale. Pentru a preveni toate aceste complicaţii, bolnavii trebuie să meargă frecvent la controale medicale, să facă mişcare şi să aibă un stil alimentar şi de viaţă sănătos. “Atât boala, cât și complicaţiile sale pot fi prevenite sau combătute prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, însemnând o dietă echilibrată, activitate fizică și un somn odihnitor. Regimul alimentar este esenţial în managementul diabetului, deoarece constituie jumătate din tratamentul său, cealaltă jumătate fiind reprezentată de medicaţia orală sau injectabilă”, a declarat dr. Mihaela Posea. 

Ce mănânci dacă ai diabet

Persoanele cu diabet pot mânca orice aliment, cu condiţia să nu conţină zahăr şi, în unele cazuri, nici miere. Nu au voie să ronţăie covrigei, foietaje, plăcinte, cornuleţe şi alte alimente care conţin multă făină, nici prea multe alune, fistic, seminţe, caju, migdale sau sucuri naturale. Trebuie să mănânce cantităţi limitate de glucide la o masă. „Diabetul se face prin epuizarea prematură a capacităţii pancreasului de a produce insulină. Dar acelaşi fenomen apare şi când consumăm mese rare şi consistente, inclusiv dacă e vorba de alimente care nu conţin zahăr”, spune spune dr. Simona Tivadar, medic specialist în diabet şi boli de nutriţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
sistemul antiaerian rus S-300 FOTO Rush Hour Daily
image
image
image
image
image
image
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Oppenheimer si actorul jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
ana Blandiana 1990 jpg
index webp
1 minestrone jpg jpeg
caroline jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net