Cum să găseşti bona ideală pentru copilul tău

Ultima actualizare:

E dureros pentru un părinte să-şi lase copilul acasă, în grija unui străin, însă nu are ce face. Bona este singura soluţie pentru mulţi dintre cei care nu au alt ajutor în familie. Iată cum să o alegi pe cea mai bună.

Ce vârstă ar trebui să aibă bona ideală, câtă experienţă? Să fie căsătorită, să aibă, la rândul ei, copii? Acestea sunt doar câteva întrebări cu care se confruntă mulţi părinţi. Alina Iliescu, psihoterapeut de familie, cuplu şi copii şi fondator arilove.com, este de părere că bona ideală trebuie să aibă următoarele caracteristici: „Să fie căsătorită, nefumătoare, fără obligaţii, astfel încât să poată răspunde oricând solicitărilor, să fi crescut la rândul ei copii. Trebuie să fie blândă, sociabilă, inteligentă, iar dacă face şi menaj în casă şi ne aşteaptă cu mâncarea gătită, cu atât mai bine”, spune specialistul.

  • Vârsta potrivită. Vârsta unei bone poate fi cuprinsă între 25 şi 50 de ani. Nu mai mult, deoarece o femeie prea în vârstă nu mai poate fi atât de agilă ca să facă faţă unui copil. Trebuie să fie inteligentă, să-l provoace pe copil la jocuri de logică şi creativitate, să comunice cu el, să-l înveţe cântece, poezii etc.
  • Cum să citeşti o persoană de la primul interviu. Cum prea puţini avem cunoştinţe psihologice pentru a „scana” o persoană în doar 10 minute, după mimică şi gesturi, psihologii te îndeamnă să te bazezi pe intuiţie, pe instinct. „Prima impresie e cea mai importantă. Dacă potenţiala bonă îţi transmite o stare de bine, înseamnă că eşti pe drumul cel bun. În general, persoanele care par supuse, timide, modeste au un grad redus de agresivitate”, te sfătuieşte Alina Iliescu. 
  • Prima lună – de probă. Stabilirea unei perioade de probă este mai mult decât necesară. Unul dintre părinţi va sta şi el acasă, cu cel mic, pentru a-l ajuta să se acomodeze cu persoana străină din casa voastră şi, în acelaşi timp, pentru a observa cum se poartă aceasta. Ţine cont de limbajul nonverbal şi de părerile copilului. El este cel mai bun barometru. Dacă se înţelege bine cu bona, reuşeşte să doarmă cu ea, să mănânce şi să se joace frumos, înseamnă că se simte în singuranţă. 
  • Ai grijă la nivelul de agresivitate al bonei. Ne dăm seama de agresivitatea persoanei în funcţie de reacţiile pe care le are în situaţii stresante. Când este supusă unei presiuni, poate reacţiona impulsiv şi răbufneşte. 
  • Unde cauţi bona. Există agenţii specializate care îţi pun la dispoziţie bonă, sau le găseşti pe site-urile de anunţuri. Sunt părinţi care preferă ca bona să aibă altă naţionalitate: filipineze, thailandeze sau indoneziene, deoarece se presupune că sunt mai calme şi mai supuse, vorbesc în engleză cu cel mic, ceea ce e un avantaj. Ideal este să angajezi o persoană cunoscută sau să mergi pe recomandări. Cere informaţii despre potenţiala bonă de la foşti părinţi-angajatori, rude sau cunoştinţe.
  • O poţi verifica? Bineînţeles. Poţi instala câte o cameră de luat vederi în fiecare încăpere şi urmări, de la serviciu, ce fac cei doi acasă. Nu e o investiţie atât de scumpă şi, măcar, stai mai liniştit.
  • Cu cât o plăteşti. O femeie care stă opt ore pe zi e plătită cu sume ce pornesc de la 800 de lei şi ajung la 3.000 de lei, în funcţie de nivelul ei de inteligenţă. Sunt părinţi care căută foste învăţătoare sau profesoare care devin un fel de guvernante pentru copil. Dacă vrei ca bona să te aştepte cu masa pusă, preţul porneşte de la 1.200 de lei pe lună. Plata cu ora este de 10-50 de lei.

Trebuie să-i faci acte

Începând cu luna martie, bonele vor putea lucra doar cu contract inividual de muncă sau ca persoane fizice autorizate (PFA), în urma intrării în vigoare a legii nr. 167/2014, care reglementează profesia. Ele trebuie să îndeplinească anumite condiţii, să urmeze cursuri şi să obţină acreditare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net