De ce este importantă vitamina D pentru organism

Ultima actualizare:

    Alimentele bogate în Vitamina D3 , benefice pentru sănătate
Alimentele bogate în Vitamina D3 , benefice pentru sănătate

Vitamina D este una dintre numeroasele substanțe nutritive de care avem nevoie pentru a rămâne sănătoşi. Aceasta menține nivelurile normale de calciu și fosfor din sânge şi ajută la formarea oaselor. Vitamina D este produsă de organism sau poate fi luată din anumite alimente

De fapt, termenul "vitamina D" se refera la mai multe forme diferite ale acestei vitamine, dintre care două sunt importante pentru sănătatea organismului: vitamina D2, realizata de plante și vitamina D3, produsa în mod natural de organism în urma expunerii la lumina soarelui. Aceste forme de vitamina D pot fi găsite și în alimente, conform reginamaria.ro.

Pe lângă menţinerea nivelurilor normale de calciu și fosfor din sânge, vitamina D ajută organismul să absoarbă calciul, care formează și menține oasele puternice. Poate avea un rol important și în menținerea funcției musculare și în întărirea sistemului imunitar, susțin experții de la Cleveland Clinic.

În ultimii ani, vitamina D a fost intens promovată că fiind o vitamina minune, deoarece aceasta ar oferi, conform experţilor de la Harvard, protecţie împotriva unor forme de cancer (cancer de sân, cancer de colon, cancer de prostata), împotriva infarctului, bolii Alzheimer, dar și împotriva anumitor afecțiuni cronice, precum diabetul și hipertensiunea.

Însă toate aceste beneficii nu sunt clar dovedite, specialiştii recomandând prudenţă în administrarea suplimentelor de vitamina D, pentru prevenirea acestor boli. Există studii care sugerează rolul benefic al vitaminei D împotriva acestor afecțiuni, însă rezultatele lor sunt fie preliminarii, fie contestate. Este nevoie de cercetări consistente și pe termen lung care să șusţină rezultatele acestor studii.

Care este necesarul de vitamina D

Medicii spun că doza zilnică (explrimată în canctităţi internaţionale), la persoanele sănătoase, este următoarea:

- Copiii cu vârste cuprinse între 0 și 12 luni – 1.000 UI/zi

- Persoanele cu vârste cuprinse între 1 și 70 de ani, femei gravide și lăuze – 600 UI/zi

- Persoanele peste 71 de ani – 800 UI/zi

Dozele pot fi ajustate de către medic, în funcție de nevoile individuale ale fiecărei persoane.

Când avem deficit de vitamina D

Carența de vitamina D poate apărea ca urmare a expunerii inadecvate la lumina soarelui, tulburărilor de absorbție intestinală, aportului alimentar redus, ori a consumului anumitor medicamente care accelerează absorbția vitaminei D. În cazul sugarilor, deficitul de vitamina D poate apărea din cauza cantității reduse de vitamina D din laptele matern.

La copii, deficitul de vitamina D poate conduce la rahitism, care se prezintă prin arcuirea picioarelor, în timp ce la adulți, duce la osteomalacie, adică demineralizarea matricei osoase.

Factori de risc pentru deficitul de vitamina D:

- Vârsta

- Greutatea și mobilitatea – persoanele obeze au un risc crescut de deficit de vitamina D

- Alergia la lapte

- Dieta vegană strictă

- Laptele matern, care conține o cantitate mică de vitamina D

- Anumite afecțiuni: fibroză chistică, boală cronică renală sau boli inflamatorii intestinale

- Testarea pentru vitamina D

Medicii recomandă pacienților să-și facă o rutină din testarea nivelului de vitamina D din sânge.  Există, însă, cercetători care susțin că testele sunt mai relevante la persoanele în vârstă, care au un risc mai mare de fracturi și în cazul cărora este benefica îmbunătățirea nivelului de vitamina D.

Testul de sânge care determină cantitatea de vitamina D în sânge se numește 25-OH-vitamina D.  Limitele normale al cantității de vitamina D din organismul unei persoane sănătoase sunt cuprinse între 20 nanograme/ml și 50 ng/ml. Un nivel mai mic de 20 ng/ml indică un deficit de vitamina D.

Experții de la Harvard recomandă testarea nivelului de vitamina D persoanelor care au osteoporoză sau care au un risc crescut de a dezvolta osteoporoza.

Iată cine are predispoziţie la dezvoltarea osteoporozei:

- Femeile aflate la premenopauză și cele intrate la menopauză, mai ales daca sunt fumătoare

- Femeile și bărbații mai în vârstă, cu istoric de osteoporoză în familie

- Persoanele care au avut o fractura la nivelul soldului, încheieturii mâinii, coloanei vertebrale sau alte fracturi după vârstă de 50 de ani

- Persoanele care iau un medicament care subțiază oasele, cum ar fi un corticosteroid

Care sunt sursele de vitamina D

Organismul își ia necesarul de vitamina D în urma expunerii la soare, dar și prin consumul de anumite alimente și suplimente alimentare.

Expunerea la soare

Specialiştii afirmă că vitamina D este produsă în mod natural de organism când pielea este expusă la soare. Cantitatea de vitamina D asimilată depinde de mai mulți factori cum ar fi anotimpul (de obicei, este mai puțin soare în lunile de iarna), momentul zilei (razele soarelui sunt mai puternice intre orele 10:00 și 15:00), nori și nivelul de poluare a aerului, precum și zona geografică (orașele din apropierea Ecuatorului au niveluri mai ridicate de raze ultraviolete). Potrivit unor cercetători de la Harvard, o expunere la soare între 10 și 15 minute, de câteva ori pe săptămână, fără a utiliza protecție solară, este suficientă pentru asimilarea cantității necesare de vitamina D pentru o săptămână. Nu exagera, însă, cu expunerea neprotejata la soare deoarece crește riscul de cancer de piele!

Vitamina D din alimente

Doar o serie de alimente conțin mai mult de 100 UI de vitamina D/per porție:

Cantitatea de vitamina D variază atunci când este adăugată în mod artificial la anumite produse cum ar fi sucul de portocale, iaurtul și margarina, astfel, este important să verifici etichetele produselor atunci când le cumperi. 

Suplimentele cu vitamina D sunt folosite atunci când există carenţe ale acestei substanţe în organism. Majoritatea suplimentelor pot fi luate fară prescripție medicală, însă este recomandat să consulți un medic înainte, pentru a te asigura că ai luat decizia bună. Aportul unei cantități prea mari de vitamina D poate fi la fel de periculos că deficitul de vitamina D.

Citeşte şi:

 Cum îţi faci provizii de vitamina D

Avem nevoie de vitamina D acordată gratuit copiilor? Ce spun oficialii

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net