Două pahare cu LAPTE pe zi te fac mai deştept

Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă au convins 972 de bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 23 şi 98 de ani să participe timp de un an la acest studiu. În funcţie de dieta zilnică a fiecărui voluntar s-au diferenţiat câteva produse consumate zilnic.

Astfel s-a descoperit că, în cazul persoanelor care nu consumau lactate, puterea de concentrare, de învăţare şi capacităţile memoriei lăsau de dorit. Mai mult decât atât, nivelul de stres s-a aflat într-o continuă creştere, iar puterea de reacţie a organismului împotriva bolilor s-a redus simţitor.

În cazul celor care consumau lapte, brânză, iaurt sau caşcaval de minimum şase ori pe săptămână, memoria şi puterea de concentrare au înregistrat îmbunătăţiri simţitoare.

„Conform rezultatelor, laptele e vital pentru sănătatea creierului. Este foarte important să începeţi ziua şi să o încheiaţi cu un pahar de lapte fără grăsime sau sărac în grăsimi", se arată în studiul publicat de „Diary Journal".

Conform testelor, adulţii care consumă de mai puţin de cinci ori lapte pe săptămână reuşesc să asigure doar necesarul de magneziu care să împiedice pierderea memoriei. Efectele consumului regulat de lapte asupra memoriei sunt vizibile la o lună de la începerea alimentaţiei.

Alte 4 motive să beţi zilnic lapte

1. Întăreşte dinţii. Laptele este un produs foarte valoros, o sursă importantă de vitamine şi minerale, în special de calciu. Rolul său în sănătatea sistemului osos şi a dinţilor este recunoscut de multă vreme. Datorită acestor beneficii, majoritatea nutriţioniştilor recomandă ca laptele şi alte produse lactate să fie consumate zilnic, în cadrul unei diete echilibrate.

2. Previne cancerul. În cazul femeilor, consumul regulat de produse lactate scade cu până la 45% şansele de dobândire a cancerului de sân, când femeile sunt după menopauză, şi cu 65% în perioada pre-menopauză.

3. Scade tensiunea arterială. Un consum crescut de fructe şi legume, în combinaţie cu lapte şi produse lactate, cu conţinut redus de grăsimi, ajută la scăderea tensiunii arteriale mai mult decât fructele şi legumele consumate singure.

4. Previne diabetul. Consumarea laptelui şi a produselor lactate în locul zaharurilor rafinate şi a carbohidraţilor ajută la protejarea tinerilor supraponderali de diabetul zaharat de tip 2.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net