Efectele neştiute ale cuptorului cu microunde

Ultima actualizare:

Cuptorul cu microunde, banalul produs electrocasnic care se găseşte în aproape orice gospodărie, a fost conceput pentru a ne face munca în bucătărie mai uşoară. Şi a reuşit! Cu ajutorul lui, viaţa e, într-adevăr, mai uşoară. Dar nu şi mai sănătoasă. Pentru că, potrivit studiilor, radiaţiile emise au efecte nocive asupra alimentelor.

Cuptoarele cu microunde emit două tipuri de radiaţii: unde de înaltă frecvenţă radio şi câmpuri magnetice de 60 Hz. Acestea afectează moleculele de apă din alimente, care încep să vibreze, ceea ce produce căldură. În acest fel, alimentele se încălzesc sau se coc. Dr. Alin Popescu, specialist în medicină sportivă, susţine că acest tip de încălzire deteriorează substanţele din alimente, le reduce valoarea nutritivă şi afectează, evident, şi starea de sănătate a celor care consumă acele alimente. „Încălzirea cărnii în cuptorul cu microunde determină apariţia unui agent cauzator al cancerului. Laptele şi cerealele încălzite sunt nocive prin hidroliza proteinelor care se găsesc în acestea, iar microundele folosite pentru dezgheţarea alimentelor congelate alterează catabolismul glucozidelor din compoziţie”, explică medicul Alin Popescu.

 De altfel, un experiment făcut de un tânăr din Cluj a demonstrat că alimente preparate la microunde modifică pH-ul sângelui şi al urinei. Tânărul a împărţit 12 oameni în trei grupe: unii au mâncat alimente crude, alţii alimente gătite tradiţional, iar ultimii la microunde, aflăm de pe digi24.ro. După trei zile, le-a fost testat pH-ul urinei. Concluzia: cei din ultima categorie aveau cel mai scăzut pH. Alţi autori susţin că cei care abuzează de cuptorul cu microunde riscă alergii alimentare, iar alte studii au arătat o scădere a hemoglobinei în sângele celor care folosesc cuptoarele cu microunde, deci o tendinţă către anemie. 

  • Cele mai importante efecte:

Se pierd vitaminele şi mineralele. În fiecare produs testat, a scăzut cantitatea de vitamina B, vitamina C şi o mulţime de minerale, aflăm de pe blogul medicului Alin Popescu.

Fructele şi legumele băgate la microunde nu mai au capacitatea de a regla tranzitul intestinal din cauza faptului că li se degradează fibrele vegetale.

Este important de ştiut că şi alte metode de preparare a fructelor şi legumelor (fierberea, prăjirea, mai puţin gătirea la abur) distrug vitaminele şi mineralele.

Se distruge valoarea nutritivă a nucleoproteinelor din carne. 

Singurul efect pozitiv al folosirii cuptorului cu microunde este scurtarea timpului de preparare, gătire sau dezgheţare a alimentelor.

Bine de ţinut minte

Dacă foloseşti cuptorul cu microunde, trebuie măcar să o faci inteligent. Este interzisă încălzirea alimentelor în recipiente de metal, aluminiu sau plastic deoarece aceste materiale degajă substanţe chimice periculoase care se transferă în mâncare. Singurele recipiente acceptate sunt sticla termorezistentă şi ceramica.

E bine să stai la distanţă de cuptorul cu microunde atunci când acesta este în funcţiune, în jurul lui existând o scurgere de microunde (uşa cuptorului este cel mai periculos loc). 

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net