Îl observăm pe marginea drumurilor în unele zone rurale sau dacă ne avântăm într-o pădure. Are flori roz şi fructe roşii. E măceşul, o plantă ale cărei fructe sunt bogate în vitamina C, dar şi în alţi compuşi benefici, motiv pentru care sunt utilizate în tratamentele naturiste. Află din revista “Click! Sănătate” ce poţi trata cu ajutorul remediilor pe bază de măceşe!


Complexul de vitamine conţinut de măceşe - A, B1, B2, C, K, E - le face foarte apreciate în fitoterapie, ele fiind de ajutor în tratarea diverselor probleme de sănătate, de la simple răceli la afecţiuni hepatice. Pentru uz medicinal se recoltează fructele şi petalele. „Cele mai frecvente indicaţii pentru măceşe sunt: fragilitate capilară, răceli, gripă, diabet zaharat tip 2, hepatită, scăderea imunităţii, constipaţie, deficit de vitamina C,  devitalizare, oboseală cronică, retenţie de apă. Măceşul acţionează ca antioxidant, diuretic, hipoglicemic, laxativ, vermifug şi tonic”, spune dr. Violeta Pîrvu, medic de familie cu competenţă în fitoterapie.

Consumă-le proaspete!

Cea mai bună formă de administrare a măceşelor sunt fructele proaspete. Dacă le consumăm crude, păstrăm intactă vitamina C din ele. În sezonul rece, putem consuma fructele uscate, sub formă de pulbere, pentru a ne feri de răceli, a ne creşte imunitatea şi a fi pregătiţi în lupta cu virusurile. Deşi prin fierbere vitamina C din măceşe este inactivată, fructele îşi păstrează totuşi o bună parte din calităţi. Astfel, ceaiul de măceşe ajută la reducerea inflamaţiei din corp, este un inamic al constipaţiei, acţionează ca analgezic, iar unii dintre compuşi ar putea preveni bolile cardiovasculare. Ceaiul se prepară simplu: se toarnă 250 de ml de apă fierbinte peste 2 linguri de măceşe uscate şi mărunţite şi se lasă la infuzat 30 de minute. Se strecoară şi se beau 3 căni pe zi, îndulcit sau nu.

Adjuvant în artrită

Deşi încă se fac studii legate de eficacitatea măceşelor în diverse boli, s-a observat că anumite remedii, sunt benefice pentru persoanele cu osteoartrită, căror le reduc durerile şi le îmbunătăţesc funcţia de mişcare. De exemplu, pasta de măceşe previne şi tratează artrita. De asemenea, pulberea de măceşe amestecată cu sucul de mere poate reduce colesterolul şi tensiunea arterială. În cazul femeilor însărcinate, măceşele pot fi consumate în siguranţă, mai puţin seminţele. „Măceşele pot fi luate şi de femeile însărcinate sau care alăptează, sub formă de fruct fără seminţe”, subliniază medicul Violeta Pîrvu.

 
 
Loading...