Kama Sutra la voi în dormitor

Ultima actualizare:

Biblie a sexualităţii, cum i se mai spune, culegerea de texte indiene Kama Sutra este o sursă excelentă de inspiraţie dacă vrei să-ţi „condimentezi” viaţa sexuală. Sfaturile „experţilor” de acum două milenii pot fi puse uşor în practică la voi în dormitor.

Cine aude de Kama Sutra se gândeşte imediat la poziţiile sexuale pe care le descrie, până la cele mai mici detalii.

Ce-i drept, vei găsi în această carte sfaturi pe cât se poate de practice pentru atingerea plăcerii sexuale şi descrieri savuroase. Kama Sutra nu este însă un simplu ghid de tehnici erotice.

Ea atribuie sexualităţii o dimensiune spirituală, căci vorbeşte şi despre importanţa iubirii şi a felului de relaţionare cu partenerul într-un mod mai profund.O ambianţă plăcută stimulează simţurile

Deşi datează din secolul II-IV d.Hr., Kama Sutra este utilă chiar şi pentru cuplurile moderne. Conform conceptelor indiene, plăcerea nu vine doar din actul sexual propriu-zis, ci şi din modul în care cei doi parteneri îşi stimulează cele cinci simţuri: văzul, auzul, gustul, mirosul şi simţul tactil.

De exemplu, în carte este descris cum trebuie să miroasă o femeie înainte de întâlnirea sexuală şi cât de important este să creăm o ambianţă înainte de a iniţia o partidă de sex.

Muzica, dansul, băuturile şi mâncarea sunt detalii care au menirea de a-i detensiona pe cei doi şi de a deschide apetitul pentru intimitate.

Află care sunt pozițiile sexuale indicate AICI

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
cuplu cearta jpg
ploi jpeg
bar g712d79cb7 1920 jpg
fabrica 2 1600x1000 jpg
Papanasi png
Vipera neagră Foto Adrian Florin Vrăbiescu (2) jpg
Carne de pui jpg
Caine in cusca FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net