Leacuri cu seminţe de pătrunjel

Ultima actualizare:

Aliment şi medicament, pătrunjelul este unul dintre cele şapte condimente care luptă împotriva multor boli, alături de ghimbir, oregano, scorţişoară, şofran, salvie şi ardei roşu iute. El este un antioxidant foarte puternic, un tonic general şi un purificator al organismului.

De la pătrunjel se pot folosi rădăcinile, dar şi seminţele, extrem de puternice în principii active. Acestea trebuie uscate la umbră, în strat subţire pe lemn sau pe coli de hârtie, în spaţii aerisite, în care temperatura nu trebuie să depăşească 35 de grade. După uscare, se ambalează în borcane închise ermetic. Seminţele de pătrunjel conţin acizi graşi nesaturaţi (acidul petroselinic), flavonoide şi un ulei volatil bogat în apiol. Rădăcina de pătrunjel se remarcă, ca şi rădăcina de ţelină, prin bogăţia de săruri minerale şi marea concentrare de vitamine hidrosolubile (complexul B, vitamina C, vitamina K). E important de ştiut că după fructe, rădăcinile de plante sunt depozitarul celor mai multe săruri şi vitamine, pe care le sintetizează plantele verzi, conform www.formula-as.ro. Dacă rădăcina de pătrunjel se poate folosi în scop terapeutic atât proaspătă, în salate, cât şi fiartă, sub formă de piureuri, ori sub formă de suc obţinut cu ajutorul unui storcător, seminţele se prepară sub formă de infuzie, tinctură, vin, oţet sau ulei.

  • Infuzia. Două linguriţe de seminţe uscate de pătrunjel se dau într-un clocot, în 250 ml de apă. Se lasă la infuzat timp de 30 de minute, după care se filtrează. Se îndulceşte după gust cu miere.
  • Tinctura. Două linguri de seminţe de pătrunjel se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider timp de alte 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop-pipetă. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării.
  • Vinul terapeutic. Patru linguri de seminţe de pătrunjel se pun la macerat într-un litru de vin alb, timp de 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. După 10 zile, vinul se filtrează, fără stoarcerea reziduului, şi apoi se lasă la decantat alte 6 zile, separându-se partea limpede de reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu vin, până la 1 litru. Se pune la păstrat în flacoane de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate este de 1 an de zile la temperatura camerei, dacă vinul folosit la preparare are concentraţia alcoolică de cel puţin 11 grade. În cazul concentraţiei alcoolice a vinului mai mici de 11 grade, vinul medicinal se va păstra la frigider.
  • Oţetul medicinal. Două linguri de seminţe de pătrunjel se pun la macerat timp de 10 zile, în 500 ml oţet obţinut din vin. Urmează apoi filtrarea şi condiţionarea în flacoane brune. Se utilizează extern, în diferitele boli prezentate mai jos.
  • Uleiul terapeutic. Două linguri de seminţe de pătrunjel se fierb împreună cu 100 ml ulei de floarea-soarelui, câteva minute, pe baie de abur, în flacoane de sticlă. Se lasă să se odihnească timp de 2 zile, după care se filtrează. Se foloseşte extern, mai ales în bolile dermatologice.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net