Ştiai că o simplă carie netratată poate avea urmări grave?! Şi nu ne referim aici la durere, la deteriorarea, chiar pierderea dintelui. În unele cazuri poţi să rămâi cu gura încleştată, fenomen care poartă numele de „trismus”.


Trismusul e incapacitatea de a deschide gura din cauza unui spasm muscular, ce afectează nervii şi articulaţiile mandibulare. Încleştarea gurii nu e o afecţiune în sine, ci simptomul unei alte probleme, care trebuie investigată. „Din cauza unei infecţii apărute la o simplă «căriuţă», ignorată şi care a ajuns la nivelul camerei pulpare, pacientul ajunge să nu-şi mai poată deschide gura”, spune dr. Ionuţ Leahu, medic dentist, competenţă Implantologie. Lista motivelor mai sunt: diverse lovituri, traume locale, inflamaţia unei măsele de minte, oreon, amigdalită, chiar şi o anestezie dentară, în care acul a zgâriat fibrele muşchilor mandibulei. 

Un prim-pas în rezolvarea problemei e tratamentul cu antibiotice şi antiinflamatoare. Vei încerca să deschizi gura măcar cât să arunci pastila, iar o perioadă te vei hrăni cu paiul. Medicul poate recomanda şi aplicarea de comprese calde pentru relaxarea musculaturii. “Imediat ce pacientul va putea să deschidă gura, se va face o incizie pentru a elimina puroiul din zona afectată, după care se va continua cu spălături locale cu soluţii antiseptice. În 3-4 zile de pacientul îşi va putea deschide normal gura”, mai spune dr. Leahu.

 
 
Loading...
Citeste tot despre: