Obiceiuri care îţi pot pune inima în pericol

Ultima actualizare:

    Stările de ostilitate și cele de depresie pot afecta în egală măsură sănătatea inimiiclicksanatate.ro
Stările de ostilitate și cele de depresie pot afecta în egală măsură sănătatea inimiiclicksanatate.ro

Bolile cardiovasculare au ,,câştigat” din ce în ce mai mult teren în ultimii ani, fie că este vorba de seniori sau de cei tineri. Puţine persoane ştiu că o parte dintre obiceiurile zilnice pot duce în timp la apariţia acestor afecţiuni. Află din material care sunt obiceiurile nocive pentru inima ta, dar şi cum le poţi evita!

Privitul la televizor

Persoanele care obişnuiesc să se uite la televizor mai mult de patru ore pe zi au un risc cu 80% mai ridicat să sufere de probleme cardiace, afecţiuni care pot duce inclusiv la deces, atenţionează Sharad Kasarle, om de ştiinţă la Centrul de Nutriţie şi Cercetări DSK din India.

Chiar dacă persoana are o greutate normală, statul pentru perioade mai lungi de timp în faţa televizorului sau a calculatorului poate influenţa negativ nivelul zahărului sau al grăsimilor din sânge.

Iar toţi aceşti factori pot duce la apariţia problemelor cardiace. Mai mult, o parte dintre persoane obişnuiesc să mănânce în faţa televizorului, obicei nu tocmai sănătos. Astfel, riscul de apariţie a problemelor digestive sau a celor de greutate creşte semnificativ.

Descoperă pe clicksanatate.ro și alte obiceiuri care pot afecta sănătatea inimii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net