Obligatoriu de ştiut! Remedii din natură pentru arsurile solare

Ultima actualizare:

Dacă necazul s-a produs şi pielea arde „ca focul" putem apela la câteva remedii care, în timp, s-au dovedit salvatoare.

Soluţie care ia fierbinţeala

Sucul de lămâie este un protector împotriva oricărei infecţii. Mai mult, efectul antifebril al acestui fruct îl face un remediu optim pentru pielea înroşită de soare.

De aceea, prepară o soluţie într-un pahar de 200 ml cu apă minerală, stoarce sucul unei jumătăţi de lămâie şi aplică leacul pe pielea afectată de soare cu ajutorul unui tampon de vată, de trei-patru ori pe zi. La un sfert de oră după fiecare tamponare, unge pielea cu ulei de măsline.

Compresele cu smântână şi kefir alină usturimile şi refac pielea arsă de razele ultraviolete. Compresa îmbibată într-o soluţie preparată dintr-o ceaşcă de smântână, una de kefir şi un litru de apă se pune pe zona afectată de arsura solară şi se schimbă de mai multe ori pe zi

Aloe vera are efect cicatrizant

Dacă pielea s-a înroşit foarte tare nu trebuie să te mai expui deloc la soare în următoarele trei-patru zile. În acest interval, când nu mai faci plajă şi te tratezi acasă, unge zonele de piele afectate cu un gel care să conţină aloe vera şi unt de cacao.

Gelul de aloe are efect dezinfectant, antibacterian şi analgezic, ceea ce explică eficienţa deosebită în calmarea durerilor şi în cicatrizarea rănilor. Untul de cacao, celălalt ingredient activ conţinut de acest gel, este o grăsime naturală care previne apariţia băşicilor.

De aceea, aplică acest gel pe pielea afectată de soare de două-trei ori pe zi.

Sunătoarea grăbeşte vindecarea

Pentru a grăbi vindecarea rănilor, poţi folosi uleiul de sunătoare. Planta are efecte calmante şi cicatrizante şi este un remediu recomandat de terapeuţi pentru vindecarea rănilor şi arsurilor solare.

Acest leac se prepară din 500 g de flori proaspete de sunătoare pe care le pui într-un litru de ulei şi le laşi să se macereze la soare, timp de trei zile. Separat, fierbi 500 ml de vin alb, vreme de o oră la foc foarte mic. Când vinul s-a mai răcit, îl amesteci cu uleiul de sunătoare. Cu această loţiune, tamponeză pielea de mai multe ori pe zi, pentru că acest leac cicatrizează foarte repede ţesutul rănit.

Uleiul de crin regenerează pielea

Florile de crin calmează pielea arsă, relaxează pielea şi muşchii. Uleiul de crin este un remediu care linişteşte pielea arsă şi o regenerează. Acest unguent nu trebuie să lipsescă din farmacia casei. Poţi să-l prepari foarte uşor, astfel: petalele de crin se macerează în ulei de măsline, timp de o săptămână. Pentru a obţine un unguent de calitate, adaugă o parte din petalele de crin într-o cantitate dublă de ulei (de preferinţă de măsline). Unge zonele afectate de soare de două-trei ori pe zi, până la vindecare.

Propolisul, indicat în arsuri grave

Propolisul conţine în compoziţia sa acid feluric, un protector al pielii afectate de razele ultraviolete. Pentru ca rănile produse de arsurile solare să se vindece cât mai repede, unge pielea cu cremă de gălbenele (şase linguriţe) în care adaugi şase picături de tinctură de propolis cu o concentraţie de 10 până la 20%. Unguentul este eficient şi în plăgile scalpului şi se aplică de trei ori pe zi.

Prevenţie

Pentru protejarea pielii, este indicat să evităm expunerea solară între orele 11.00 şi 16.00. Înainte de a merge la plajă, cu 30 de minute, este bine să aplicăm pe tot corpul o cremă protectoare împotriva razelor solare.

Astfel, substanţele active din crema aplicată îşi vor face efectul. La o oră după programul de plajă, trebuie să mai aplicăm pe piele un strat protector de cremă. Şi buzele trebuie protejate de efectele soarelui puternic cu un balsam, care să conţină tonice din „farmacia" stupului: miere, lăptişor de matcă şi propolis.

Ştergeţi zona afectată de arsurile solare cu un ceai preparat din două linguriţe de flori de soc pe care le lăsaţi să se infuzeze într-o cană cu apă clocotită, timp de zece minute.

La fel de eficient în astfel de situaţii este uleiul de ouă preparat din gălbenuşuri fierte amestecate cu ulei de măsline; acest „balsam"regenerează pielea arsă.

image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net