Patru metode eficiente pentru a ține la distanță bolile de sezon

Ultima actualizare:

    Nu încălzi excesiv locuința și monitorizează nivelul de umiditate al aerului.foto: Shutterstock
Nu încălzi excesiv locuința și monitorizează nivelul de umiditate al aerului.foto: Shutterstock

În sezonul rece, temperaturile scăzute, frigul, umezeala și lipsa luminii solare pot pune mari presiuni asupra organismului, perturbându-i echilibrul, atât fizic, cât și psihic. Există însă câteva metode simple și naturale, care pot deveni obiceiuri zilnice, pentru a preveni bolile de sezon.

Igiena înainte de toate

Prevenirea bolilor în sezonul rece începe, înainte de toate, printr-o igienă riguroasă. Spală mâinile în mod regulat pentru a îndepărta germenii, mai ales după ce ai mers în locuri aglomerate, la birou, după ce ai folosit sistemul de transport în comun etc. Poartă întotdeauna un gel antibacterian sau șervețele dezinfectante în poșetă, pentru a curăța mâinile, ecranul telefonului mobil sau tastatura computerului. 

Acasă, aerisește locuința, în special dormitorul, cel puțin zece minute pe zi, pentru a împrospăta atmosfera, indiferent de cât de frig este afară.

Nu încălzi excesiv locuința și monitorizează nivelul de umiditate al aerului. Una dintre modalitățile de a menține aerul sănătos într-o locuință este folosirea unui aparat pentru eliminarea excesului de umiditate. În materie de dezumidificatoare, poți alege un model care să aibă și funcția de filtrare a particulelor poluante. În general, aerul din locuință trebuie să aibă un nivel de umiditate de 40-60%. Dacă, dimpotrivă, aerul este prea uscat, poți folosi un umidificator, eventual cu ioni negativi. Aerul sănătos ajută sistemul nostru imunitar să se protejeze mai bine de bacterii și virusuri.

Reglează termostatul la o temperatură de 19-20 de grade Celsius. Variațiile de temperatură afectează organismul. Dacă în locuință este o temperatură de 27 de grade Celsius, iar afară este foarte frig, vasele de sânge se dilată și se contractă brusc, iar acest fenomen va provoca o senzație puternică de frig la mâini și picioare.

Adoptă o dietă „anti-răceală”

Prevenirea afecțiunilor de iarnă se face și cu ajutorul unei diete sănătoase, cu multe vitamine și minerale. Folosește multe fructe și legume de sezon în rețetele tale. Morcovul, spanacul și salata verde conțin vitamina A, care tonifică mucoasa respiratorie și te ajută să ții piept răcelilor și bronșitelor atât de răspândite în această perioadă. 

Alege leguminoase, ca lintea, fasolea și năutul, pentru că sunt bogate în fibre, deci ajută tranzitul intestinal, în fier și calciu și conțin proteine ​​vegetale. Nucile și semințele nesărate – migdale, alune, fistic – au un conținut ridicat de fibre, antioxidanți, vitamina E și acizi grași Omega 3, fiind utile contra oboselii.

Probioticele sunt bacteriile bune ce se găsesc la nivelul intestinelor și care ajută la absorbția nutrienților, dar și la întărirea sistemului imunitar. Se găsesc în suplimente alimentare, precum și în anumite alimente pe care poți să le incluzi ușor în dieta zilnică. Este vorba despre chefir, iaurt grecesc, murături în saramură, inclusiv varză, măsline verzi și oțet de mere. 

Folosește puterea plantelor

Anumite plante te pot ajuta să treci cu bine peste iarnă, să combați frigul și răceala. Astfel, infuzia de rozmarin ajută la ameliorarea durerilor de cap, a problemelor digestive și respiratorii și întărește organismul împotriva atacurilor externe.

Ceaiul din flori uscate de sunătoare este recomandat împotriva tulburărilor afective sezoniere. Ceaiul de ghimbir proaspăt este util în special pentru stimularea sistemului imunitar sau combaterea primelor simptome ale răcelii. Iar anasonul stelat este folositor atunci când suferi de tuse ușoară sau de tulburări gastro-intestinale, care pot fi frecvente în sezonul rece. 

Elimină stresul și oboseala

Cu cât ești mai obosit și mai nervos, cu atât este mai mare probabilitatea să te îmbolnăvești. Asigură-te că dormi cel puțin opt ore pe noapte și că ai un somn de calitate. Primul pas în a avea un somn bun este să-ți asculți corpul și să îi respecți nevoile în acest sens. Mergi la culcare și trezește-te la ore regulate, chiar și în weekend. Dormitorul trebuie să fie aerisit, întunecat, protejat de zgomote, iar temperatura ambientală să fie mai scăzută decât în restul locuinței, în jur de 18 grade Celsius. 

Scapă de stres practicând regulat sport, meditație sau un hobby care te relaxează. Dacă ai probleme în gestionarea stresului, nu ezita să apelezi la un specialist.

În sezonul rece, organismul este supus unor încercări grele. Dar este posibil să faci față neplăcerilor și să stimulezi sistemul de apărare al organismului cu ajutorul unor măsuri simple, aplicate pe termen lung. 

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net