Soluţii naturale pentru anxietate

Ultima actualizare:

Atunci când temerile dau năvală, poţi merge cu încredere pe „mâna“ terapiilor naturiste cu efect relaxant. O baie aromată, un ceai cald sau un masaj cu uleiuri din plante te poate ajuta să alungi stările de nelinişte şi inexplicabilă frică. Află mai multe din noul număr al Revistei ”Click! pentru femei”.

  • Băile aromate, răsfăţ pentru corp şi pentru psihic. Seara, înainte de culcare, poţi face câte o baie caldă în care să adaugi cinci picături de ulei esenţial cu efect sedativ şi calmant. Printre cele eficiente în caz de anxietate sunt aromele de lavandă, de mentă, de lămâie, de mandarin, de ylangylang, de salvie, de trandafir, de iasomie, de ginseng chinezesc şi de rozmarin. Acestea au darul de a echilibra starea emoţională, de a reduce tensiunea nervoasă şi de a relaxa corpul şi mintea. Poţi folosi aceste uleiuri şi în lampa de aromaterapie, pentru a înmiresma atmosfera din încăpere. Ţine cont de faptul că băile cu uleiuri volatile trebuie să dureze circa 15 minute.
  • Masajul alungă tensiunea nervoasă. O măsură şi mai eficientă contra anxietăţii este să combini beneficiile uleiurilor esenţiale cu cele ale masajului. Pentru a face masajul, adaugă între două şi cinci picături de ulei volatil într-o lingură de ulei vegetal sau de măsline. Ideal ar fi să faci masaje cu aceste uleiuri diluate o dată sau de două ori pe săptămână. O soluţie excelentă pentru a alunga tensiunea nervoasă este şi masajul cu pietre calde. Specialiştii spun că acest tip de masaj este mai eficient decât cel clasic de relaxare, deoarece prin aplicarea pietrelor calde pe piele, uleiurile esenţiale sunt mai bine absorbite.
  • Ceaiurile calde, efect relaxant. Pentru a alunga tensiunea psihică, o soluţie eficientă şi la îndemână este să bei un ceai cald. Iar una dintre cele mai indicate plante cu efect calmant şi anxiolitic este sunătoarea. Aşadar, prepară o infuzie dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită şi bea câte două-trei căni pe zi, timp de o săptămână. Valeriana este o altă plantă cu efect de relaxare. Pentru a prepara infuzia din valeriană, trebuie să ţii rădăcina plantei în apă timp de trei ore. Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de rădăcină la 200 ml de apă şi se beau câte două-trei căni pe zi, la recomandarea fitoterapeutului. Foarte eficiente sunt curele, de câte două-trei săptămâni, cu ceaiuri din amestecuri din plante. Astfel, se pun o jumătate de linguriţă de flori de tei, o jumătate de linguriţă de frunze de captalan şi un vârf de cuţit de busuioc în 250 ml de apă fierbinte, se lasă la infuzat 10-15 minute şi se bea pe parcursul unei zile.
image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net