Spune-mi ce mănânci, să-ţi spun cum trăieşti: Beneficiile consumului de cartofi noi

Ultima actualizare:

    Cartofi noi
Cartofi noi

Este sezonul cartofilor noi! Sunt gustoşi, hrănitori, se gătesc mult mai uşor decât cartofii „vechi", dar sunt sensibili la razele soarelui, care le pot altera compoziţia.

Având o coajă foarte subţire, nutriţioniştii ne recomandă să-i consumăm cu coajă cu tot, mai ales copţi, deoarece în acest înveliş protector se ascund depozitele de minerale, de vitamine şi de nutrienţi care ne ocrotesc sănătatea.

Spălându-i riguros, cu un burete foarte curat şi aspru, pregătirea lor nu ridică probleme pentru starea de sănătate.

Coaja de cartofi conţine mai bine de 60 de fitonutrienţi, iar chinezii, de secole, folosesc coaja cartofului sub formă de ceai, pentru a reduce nivelul hipertensiunii arteriale.

O bună parte dintre fitonutrienţii din compoziţie sunt flavonoide şi vitamine, benefice pentru sănătatea inimii şi pentru reducerea colesterolului „rău", susţin nutriţioniştii europeni.

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie ne recomandă să nu consumăm cartofii noi cu sosuri care conţin multă smântână. Ideal este să-i consumăm cu o salată de crudităţi şi asezonaţi cu puţin ulei de măsline.

Persoanele care evită să mănânce cartofi prăjiţi de teamă că se îngraşă sau că vor avea probleme digestive se pot răsfăţa consumând cartofi noi prăjiţi, fără să aibă astfel de probleme.

Cartofii noi sunt bogaţi în vitamina C, o vitamină antioxidantă importantă, care protejează organismul împotriva radicalilor liberi şi stimulează sistemul imunitar.

În compoziţia cartofului se regăsesc şi vitamine din complexul B (B6, un tonic pentru sistemul nervos) şi B9 (acidul folic), duşmanul anemiei. Delicioasa legumă conţine şi minerale esenţiale pentru sănătatea noastră: potasiu, magneziu şi fier. În acelaşi timp, spre deosebire de „cartofii vechi", 100 grame de cartofi noi conţin 75 calorii, mai multă apă şi mai multe fibre (1,8 grame), 1,7 grame de proteine, puţine grăsimi (0,3grame) şi 1,7 grame de carbohidraţi.

Un cartof copt asigură 15% din necesarul zilnic de fibre pentru organism (atât de eficiente pentru sănătatea intestinelor şi digestiei). În acelaşi timp, 100 grame de cartofi copţi reprezintă 21 % din doza zilnică recomandată de vitamina B6.

Reţeta săptămânii

Cartofi noi cu ierburi aromate

Ingrediente: Un kg cartofi noi, 8 linguri de ulei de măsline, un amestec de ierburi: mărar, cimbru, pătrunjel şi ceapă verde, în părţi egale; opţional, cartofii se asezonează cu iaurt.

Preparare: Cartofii se coc în cuptor sau se fierb în apă sărată puţin. Separat, se spală ierburile şi se toacă mărunt. De asemenea, se curăţă ceapa şi se taie mărunt, apoi toate ierburile se amestecă foarte bine. Într-o tigaie, se pun cartofii copţi sau fierţi, presăraşi deasupra lor puţină sare şi piper alb. Se adaugă uleiul de măsline şi se lasă să se încălzească timp de trei minute. Se ia tigaia de pe foc, se adaugă verdeţurile, se amestecă toate ingredientele şi cartofii se servesc la masă calzi cu salată de crudităţi sau cu iaurt.

image
image
image
image
image
image
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net