Spune-mi ce mănânci şi-ţi spun cum trăieşti / Nucile verzi protejează vasele şi inima

Ultima actualizare:

    Calităţile benefice ale nucilor verzi sunt recunoscute. (Foto: Shutterstock)
Calităţile benefice ale nucilor verzi sunt recunoscute. (Foto: Shutterstock)

Mulţi dintre noi, indiferent de vârstă, aşteaptăm cu nerăbdare sezonul nucilor verzi. Acesta începe în prima parte a lunii iunie. În fiecare familie, nucile sunt ingrediente folosite la prepararea unor dulciuri. Dar câţi dintre cei care iubesc aceste fructe delicioase ştiu cât sunt de sănătoase?

Cojile verzi care învelesc fructele până la maturitate sunt foarte bogate în iod şi taninuri. Nutriţioniştii recomandă săptămânal un consum de câte cinci porţii de sâmburi de nucă verde. Miezul acestui fruct, bogat într-o multitudine de substanţe nutritive: vitaminele A, B, E şi F, alături de minerale precum fosfor, calciu, fier, seleniu, zinc, potasiu, este cea mai bună hrană pentru creier. De aceşti nutrienţi valoroşi (mai ales de conţinutul mare de calciu), beneficiază şi sistemul osos şi inima.

Nucile proaspete previn deteriorarea vaselor de sânge

„Lipidele conţinute în miezul fructului reglează pe cale naturală nivelul colesterolului în sânge şi tensiunea arterială. Recomand consumul periodic de nuci proaspete care întăresc vasele de sânge şi previn deteriorarea acestora, mai ales la vârstnici. Mai mult, datorită vitaminei E, cu efect antioxidant, consumatorii de nuci prezintă un risc minim de a face un atac de cord" , precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.

Stimulează sistemul nervos

Acest lucru se datorează acizilor graşi, magneziului şi vitaminei B din compoziţia miezului. Cercetările recente ale neurologilor americani au demonstrat că substanţele active, prezente în miezul nucilor verzi, au efecte pozitive în tratarea afecţiunilor neurologice.

Combat ateroscleroza şi stresul

Un aliment energizant, cu efecte benefice în combaterea aterosclerozei, colesterolului şi stresului, se prepară cu uşurinţă în casă. Amestecaţi foarte bine opt nuci verzi măcinate, o lingură de miere polifloră şi un pahar cu suc natural, până când obţineţi o băutură foarte gustoasă şi revigorantă. Terapia trebuie urmată trei-patru săptămâni.

simeon stalpnicul png

Reţetele săptămânii

Bomboane din nuci verzi

Timp de preparare: 30 de minuteCalorii : 175/ 100 g

Ingrediente: Miezul de la 3 nuci verzi, o linguriţă cu polen de albine, 2 linguri de miere de albine.

Preparare: Amestecaţi ingredientele până obţineţi o pastă şi modelaţi-o sub formă de bomboane. Răsfăţaţi-vă zilnic cu acest desert gustos şi foarte sănătos, dimineaţa, pe stomacul gol, vreme de o lună. Preparatul este foarte bogat în vitamina E şi contribuie la menţinerea sănătăţii sistemului cardiovascular.

Dulceaţă de nuci verzi

Timp de preparare: o orăCalorii: 280/ 100g

Dulceaţa de nuci verzi este o delicatesă care se prepară în toate zonele ţării. Nucile se culeg la începutul lunii iunie, când coaja verde nu se întăreşte . La preparare, protejaţi-vă mâinile şi folosiţi mănuşi de plastic. Coaja verde pătează pielea...

Ingredientele: 150 nuci verzi, 1 kg zahăr, 250 g miere de albine, 500 ml apă, sucul unei lămâi.

Preparare: Nucile se curăţă de coaja verde, apoi se pun imediat într-un vas cu apă rece, care se schimbă de patru-cinci ori. În acest fel, se elimină gustul amar şi miezul fructului se menţine alb. Nucile se păstrează în vasul cu apă pe parcursul nopţii. Vasul se acoperă cu o farfurie ; astfel, fructele nu se ridică la suprafaţa apei. În ziua următoare, se prepară siropul din apă şi zahăr. Când acesta începe să clocotească, se adaugă mierea, sucul de lămâie şi nucile ( scurse bine de apă printr-un tifon foarte des). Dulceaţa trebuie să mai fiarbă, la foc mic, până când se îngroaşă siropul; după răcire, dulceaţa se toarnă în borcane.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net