Tot ce nu ştiai despre albirea dinţilor

Ultima actualizare:

Tratamentul de albire profesională poate fi efectuat prin mai multe proceduri, spre exemplu albire mecanică, albire chimică sau albire cu aparatul laser.

După consultul de specialitate efectuat de medicul dentist se stabileşte tipul de tratament de albire indicat fiecărui pacient. De precizat este că albirea chimică se recomandă atunci când starea de sănătate a dintelui este bună.

Poate fi nevoie de mai multe şedinţe

Pentru albirea dinţilor pătaţi, dentistul utilizează un agent de albire concentrat, nu înainte de a proteja gingiile cu o soluţie specială.

Se folosesc lampa de albire şi laserul pentru rezultate mai rapide. Practic, albirea dinţilor poate dura între 15 şi 60 de minute, în funcţie de cât de severă este colorarea danturii. Pacientul poate avea nevoie de mai multe şedinţe de tratament pentru a ajunge la culoarea dorită.

Albirea cu aparatul laser are o eficienţă mai mare, întrucât se utilizează un agent care conţine peroxid de hidrogen şi laserul, pentru accelerarea procesului de albire. În cazul albirii mecanice, se foloseşte profi-jetul, un aparat de profilaxie bazat pe bicarbonat de sodiu. Mai precis, medicul dentist aplică pasta specială pe periuţa de detartraj sau prin profi-jet şipulverizează soluţia de bicarbonat de sodiu pe dinte, printr-o abraziune mecanică fină.

Când este indicată albirea chimică

În cazul dintelui devitalizat, unde s-a scos nervul şi, în timp, s-a produs colorarea lui, albirea chimică locală poate reface nuanţa iniţială.

Află mai multe pe clicksanatate.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image png
zacusca dovlecei 1 png
Ghid de cumpărare TV Smart 2021: Cum să alegi cel mai bun televizor inteligent? jpeg
bani curs valutar dolari jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net