Un măr pe zi ţine medicul departe. Aşa sună, în traducere, un proverb american. Este complet adevărat. Consumate cu regularitate, merele vin cu numeroase beneficii pentru sănătate. Iată ce se întâmplă mai exact în corpul nostru atunci când mâncăm aceste fructe atât de populare la noi în ţară!


Ce conţin

O mulţime de vitamine, minerale (în special potasiu, sulf, fosfor, calciu, magneziu, sodiu, fier şi fluor), apă şi fibre. Vitamina A are proprietăţi antioxidante, vitaminele B1 şi B2 previn inflamaţiile de la nivelul pielii, vitamina C întăreşte imunitatea. De asemenea, merele conţin fenoli şi flavonoide, substanţe în mod natural antitumorale. Sunt prezente atât în pulpă, cât şi în coajă, motiv pentru care cel mai corect este să consumăm mărul cu tot cu coajă (bine spălat în prealabil).

Ce efecte au

Fibrele din măr stimulează digestia şi previn constipaţia, fluorul protejează dinţii, iar pectina din compoziţie e o substanţă care ajută la controlul absorbţiei zahărului în sânge. “Pectina şi celelalte fibre conţinute de măr acţionează, de asemenea, împotriva colesterolului. De fapt, acestea împiedică absorbţia colesterolului şi îi facilitează eliminarea. Deci, consumul de mere vă ajută să vă protejaţi de apariţia bolilor cardiovasculare. O altă componentă a mărului e quercetina, care ajută la prevenirea bolilor inflamatorii, cum ar fi artrita reumatoidă, astmul şi chiar contracţiile musculare”, explică nutriţionistul Gianluca Mech. Consumate cu regularitate, chiar în cure, merele stimulează detoxifierea organismului, ajutând la eliminarea metalelor grele. Nu în ultimul rând, previn riscul de apariţie a bolilor respiratorii, cum ar fi astmul sau bronşita.

Sunt benefice în curele de slăbire

Merele se consumă pe post de gustare, nu imediat după masă, căci fermentează. Potolesc atât foamea, cât şi setea, în schimbul unui număr mic de calorii. Un măr de mărime medie conţine doar 50-80 de calorii, circa 4 g de fibre şi nici o grăsime. Potrivit unui studiu citat de csid.ro, consumul unui măr pe zi a ajutat femeile să piardă cu 33% mai mult în greutate faţă de cele cu acelaşi stil alimentar, dar care nu au mâncat mere.

 

 
 
Loading...
Citeste tot despre: