Importanta acestui aliment, care a început să fie recunoscută din secolul XX, era apreciată din vremea piramidelor. Specialiștii de la Institutul Național de Studierea Cancerului apreciază că ustoroiul este un potențial tratament împotriva diferitelor forme de cancer.


În lumea științifică, ustoroiul s-a bucurat de curând de atenție , chiar dacă plantă are o lungă tradiție. Hipocrate, considerat părintele medicinii moderne, folosea vaporii de usturoi în tratamentul cancerului cervical. Mai târziu, în Evul Mediu, călugării mâncau usturoi pentru a combate ciuma. În cel de-al doilea Război Mondial, atunci când antibioticele se procurau cu multă greutate, infecțiile erau tratate cu prișnițe de ustoroi, care se aplicau pe răni pentru a preveni infecțiile.

În schimb, în ultima vreme s-au realizat peste 1000 de studii semnificative pe usturoi. Din aceste studii specialiștii au scos în evidența că alicina, o substanță prezența în compoziția acestei plante, în stare proaspătă are proprietăți antibiotice și antimicotice.

Nu de multă vreme cercetătorii au constatat cât de complexă este structura chimică a usturoiului: dialil sulfida ( DAS) . În studii efectuate pe animale s-a constatat că această substanță combate efectul unor cangerigeni puternici și se găsește în uleiul de usturoi. 

DAS încetinește metabolizarea nitrozaminei de către ficat, un cangerigen natural letal și împiedică creșterea tumorilor. Mai mult, unele substanțe din usturoi stimulează formarea glutationului, un aminoacid care are un puternic efect antioxidant. Discoride, un apreciat precursor al medicinii moderne precizează că usturoiul “curață arterele și destupă intrările venelor”.

În timp, cercetătorii au confirmat importantă usturoiului pentru sistemul cardiovascular. Mai mult, ei susțin că usturoiul contribuie la scăderea colesterolului, în special cel care adera la pereții arterelor, atât în cazul animalelor, cât și al oamenilor. Concret usturoiul are același efect ca unele medicamente anticolesterol, cum ar fi clorhibratul, fără să aibă efectele secundare ale acestuia. 

Un alt specialist, Eric Block, a mai descoperit în usturoi un compus numit ajoene, un anticoagulant natural, important, care împiedică formarea de cheaguri sanguine. Astfel, usturoiul asigură o bună circulație, previne apariția atacurilor de inimă sau cerebrale.

Cum se consumă usturoiul 

Unele personae preferă să consume usturoiul fript sau copt deoarece se înghite mai ușor. Există și varietăți de ustoroi care au un miros mai puțin puternic. Sunt și suplimente de usturoi uscat, crud și fără miros. Le puteți lua împreună cu uleiul de semințe de pătrunjel, care împrospătează respirația.

 
 
Loading...