Virozele continuă să facă multe victime. Cum le tratăm?
Limba mielului (Borrago officinalis) este o plantă folosită la trecerea dintre anotimpuri. Nu este pretențioasă; ea crește spontan la șes și la deal.
În medicina populară, Limba mielului se folosește, de secole, sub formă de decoct și sub formă de infuzie. Planta este recomandată în tratamentul gripei, guturaiului, bronșitei, reumatismului și inflamațiilor rinichilor. Sub formă de infuzie, Limba mielului este eficientă în tratamentul scarlatinei și al pojarului. În Europa, cruciații au adus planta de la Damasc în secolul al XVl-lea, recunoscându-i efectul antifebril. Ca dovadă, numele științific al plantei, provenit din limba arabă, care în traducere înseamnă ”părintele sudorii”.
Planta a trezit interesul specialiștilor
În studiul despre Limba mielului, fitonutriționistul Eric Favre amintește că, de-a lungul timpului, planta a trezit interesul specialiștilor privind efectele ei și în alte afecțiuni: ca antidot împotriva melancoliei și a crizelor cardiace, în timpul Renașterii, ca plantă comestibilă, folosită mai ales la prepararea supelor de legume, combinată cu păpădia și cresonul, în Evul Mediu.
Deoarece este bogată în minerale ( Mai ales în nitrat de potasiu), mucilagii și acizi grași polinesaturați, infuzia de Limba mielului combate procesul de deshidratare a pielii, degradarea unghiilor și a podoabei capilare.
Cum se prepară, cum se administrează planta limba mielului
Infuzia se prepară dinr-o linguriță de frunze și flori uscate la o cană de 200 ml de apă. Se consumă 2-3 căni pe zi.
Decoctul se prepară din două lingurițe de plantă- frunze și tulpină , la o cană de apă, prin fierbere timp de 5 minute.
