Vrei ajutor pentru încălzire? Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti!

Ultima actualizare:

Potrivit unei Ordonanţe adoptate recent de Guvern, familiile cu venituri cuprinse între 155 lei/persoană şi 615 lei/persoană vor primi ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică. Ajutoarele vor varia între 240 de lei pentru familiile/persoanele cu venituri până la 155 de lei/persoană şi 48 de lei pentru venituri de până la 615 lei/persoană.

Va fi introdus indicatorul social de referinţă

Potrivit ordonanţei privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, se va menţine sistemul actual de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică în sistem centralizat. De asemenea, se introduce indicatorul social de referinţă (ISR) ca element de raportare a cuantumului ajutoarelor sociale şi nivelurilor de venituri. Mai mult, se ajustează cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea cu gaze naturale şi se asigură acoperirea creşterii de 6% a preţului la gaze naturale.

Se va face anchetă socială

Reprezentanţii statului vor avea acces la informaţii privind componenţa familiei, veniturile realizate de membrii acesteia şi situaţia juridică a locuinţei solicitantului de ajutor social. Totodată, va fi introdusă ancheta socială ca mijloc de verificare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a ajutoarelor, în situaţiile care nu pot fi determinate cu exactitate pe baza documentelor justificative.

Cine beneficiază de ajutor

Ajutoarele pentru energie termică se oferă familiilor cu un venit net mediu lunar pe membru de familie între 0 şi 786 lei.

Ajutoarele pentru energie termică se oferă persoanelor singure cu un venit net mediu lunar între 0 şi 1082 lei/lună. Ajutoarele pentru gaze naturale, lemne şi combustibili petrolieri se oferă persoanelor ori familiilor cu venitul lunar pe membru de familie cuprins între 0 şi 615 lei, care nu deţin bunuri mobile/imobile sau terenuri şi care folosesc pentru încălzire energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri.

Acte pentru  încălzirea cu energie termică

În iarna 2013-2014 pot beneficia de ajutoare de încălzire persoanele care au venituri lunare pe membru de familie de până la 786 de lei, respectiv cei care locuiesc singuri şi au venituri lunare de până la 1082 lei. Cei care se încadrează în aceste condiţii pot obţine formularele de la Colterm. Formularele şi actele doveditoare pot fi depuse în perioada 26 septembrie-15 octombrie, iar ajutorul se acordă începând cu una noiembrie.

Dacă declari venituri false, iei amendă!

Cerere şi declaraţie pe propria răspundere - formular tip;Copii după actele de identitate ale membrilor de familie cu domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care se solicită ajutorul;Adeverinţă de la asociaţia de proprietari pentru persoanele care nu au domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care se solicită ajutorul; Acte din care rezultă calitatea titularului cererii faţă de imobilul pentru care se solicită ajutorul (proprietar - copie contract vânzare-cumpărare imobil, chiriaş - contract de închiriere, împuternicit - împuternicire de la proprietar);Acte privind veniturile nete lunare realizate de familie în luna anterioară depunerii cererii. Cei care nu respectă aceste cerinţe şi nu declară veniturile reale precum şi bunurile deţinute, aşa cum se cere în formularele tip, riscă amendă de la 200 până la 1000 de lei.

Formularele se distribuie după următorul program:  Luni, marţi, miercuri, vineri - 10.00-14.00; Joi - 12.00-17.00.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net