A început vânătoarea de Pokemoni. Jocul care a paralizat planeta

Ultima actualizare:

    TInerii sunt fascinați de Pokemon Gofoto: AP
TInerii sunt fascinați de Pokemon Gofoto: AP

Întreaga planetă e paralizată de un nou joc pe telefonul mobil. S-au înregistrat deja 7,5 milioane de jucători, în două zile. Pokemon Go a stabilit un record absolut de succes între celelalte aplicaţii.

Străzile au fost invadate de tineri care merg cu telefonul în mână scanând atent fiecare cotlon. Ce caută ei? Pokemoni. Cum? Cu telefonul mobil. De ce? Pentru a face puncte, mişcare şi pentru a se distra. Când? Cât e ziua de lungă. Cam aşa se poate sintetiza marea nebunie care a cuprins omenirea.

Ce este Pokemon Go?

Este o aplicaţie pentru telefoanele mobile care foloseşte Google Maps (hărţi Google), camera video din spatele telefonului şi localizarea GPS. Din această cauza aplicaţia consumă rapid bateria (consum mediu pe zi 42%). Aplicaţia a fost lansată iniţial la 6 iulie (n.r. în SUA, Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Australia) de către dezvoltatorul Niantic Inc. Funcţionează pe platformele Android şi iOS şi are două moduri de joc: multiplayer şi single-player.

Doar în SUA, în prima zi de după lansare au intrat în joc peste 7,5 milioane de oameni, în Australia 300 de tineri au blocat piaţa centrală vânând pokemoni cu telefoanele mobile la ora 1.00 noaptea. Reţelele de socializare au pălit în faţa noii provocări high-tech. Momentan aplicaţia nu este valabilă în România şi nu figurează în Apple Store sau Google Play.

Istoria jocului

În 1990 desenatorul Satoshi Tajiri a inventat conceptul de Pokemon: adică o insectă cu trăsături de copil. În 1999, desenatorul îşi exsprima regretul că atunci când se joacă în faţa televizorului, copiii uită să iasă din casă şi să prindă insecte, aşa cum făceau odinioară. Şase ani mai târziu, împreunăc u echipa de designeri de la Nintendo Tajiri a creat 151 de pokemoni diferiţi şi a fost lansat primul Game Boy. Acesta a fost un succes Nintendo cu vâznări record la nivel mondial. În 1997, au fost lansate desenele animate cu Pokemoni care au avut un succes imens.

Ce succes are?

72% din populaţia SUA are telefoane mobile. Asta înseamnă 174.579.000 de persoane. Dintre acestea 7,5 milioane şi-au descărcat aplicaţia în doar 24 de ore de la lansare. Rapoarte ulterioare au vehiculat suma de 24,5 milioane (inclusiv Australia, Noua Zeelandă şi restul lumii unde încă nu a fost lansată). Timpul petrecut de fiecare om în parte în aplicaţie este record absolut: 43 de minute şi 33 de secunde. Spre deosebire de WhatsApp (30 de minute şi 27 secunde), Instagram (25 minute şi 16 sec) şi Messenger (12 min. şi 44 sec).

Ce reacţii adverse are?

Un american din Boston a fopst prins de iubită că o înşală după ce a prins un Pokemon în apartamentul unei fete. Pe Tumblr şi Tweeter, micuţii pokemoni se ascund în fotografiile nud ale fetelor care se visează fotomodele. Pe stadioane, la metrou, pe străzi şi chiar la piscină colcăie de Pokemoni. Muzeul Holocaustului, Ground Zero şi respectiv Muzeul de Artă Modernă din New York a declarat sediu “zonă fără Pokemoni” pentru a evita invazia de vânători. Din păcate, varianta gratuită a fost victima unui bombardament cu viruşi, are încă defecţiuni de funcţionare şi uneori are o întârziere la comenzi de 10 minute.

La ce este bun jocul?

În primul rând te obligă să faci mişcare, să ieşi din casă şi să te plimbi. Te destinde, are o grafică optimistă şi culori menite să te destindă după o zi stresantă la serviciu. Este interfaţa ideală unei comunicări cu persoane care au aceleaşi gusturi şi pasiuni ca şi tine. Au început deja şi micile afaceri pe bază de Pokemon Go: au apărut jucătorii care îţi iau locul când oboseşti, tinerii care confecţionează capcane pentru Pokemoni şi ghiduri de joc scrise de experimentaţi. Au fost şi cazuri când pedofili au fost prinşi schimbând impresii cu copii pe care îi atrăgeau în joc. Unii trişează “bruindu-şi” sistemul GPS de pe telefon pentru a ajunge în zone încă neexplorate de vânătorii de Pokemoni.

image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net