Resursa umană rămâne o provocare în multe domenii, atât din România, cât și dincolo de granițe. IT-ul nu face excepție, în această perioadă miza fiind crearea unui plan de retenție și menținerea unui nivel ridicat de implicare a angajaților.


Atragerea unor angajați noi în IT pentru posturile cu cerere mare pe piață e dificilă, iar canalele tradiționale precum postarea unui anunț de recrutare nu mai funcționează - a atrage specialiști din domeniu presupune să îi cauți și pe aceia care, poate, nu s-au gândit încă să-și schimbe job-ul.

Munca de acasă, un avantaj major

„Procesul de recrutare este format din trei pași de selecție, prima etapă constând într-un interviu împreună cu un reprezentant al echipei de HR. Scopul acestei discuții este de a oferi candidaților toate informațiile de care au nevoie, pentru a-și crea o imagine cât mai clară asupra companiei și a rolului. Ne ajută, astfel, să cunoaștem istoricul profesional al candidatului și să identificăm nivelul reciproc de compatibilitate. Apoi, urmează o testare a capacităților tehnice și, în cele din urmă, o discuție finală cu managerul de echipă. Întregul proces de recrutare și selecție se desfășoară în spațiul online”, descrie Karina Tătui, HR Manager EXE Software, etapele uzuale de selecție a oamenilor într-o companie de IT. 

Pe fondul pandemiei, majoritatea companiilor din acest domeniu s-au adaptat nevoilor candidaților, asigurând flexibilitatea și posibilitatea de work from home. Și de partea companiilor, și de partea angajaților ies în câștig aceia care rămân deschiși la modalitățile de colaborare, fiind disponibili de a face rapid modificări și de a căuta schimbarea. Cât despre aptitudini, rămân prioritare cunoștințele și experiența de lucru în limbajele și tehnicile de programare, capacitatea de învățare continuă și cunoașterea unei limbi de circulație internațională.

În prezent, la EXE Software există joburi deschise tuturor categoriilor de vârstă și etapelor profesionale, de la posturi de junior, în cadrul echipelor de WEB și Mobile development, până la roluri de consultanță, în cadrul echipelor de Business Analysts sau Business Intelligence. Se măresc echipele de WEB și Mobile Development (tehnologii folosite: C#, .NET, baze de date SQL Server, JavaScript, Jquery, Xamarin), echipele de Analiza de Bussines și VBA. De asemenea, sunt joburi disponibile în echipele de Business Intelligence, atât pentru cei care folosesc tehnologiile din suita Cognos TM1, cât și cei care lucrează cu tehnologia Microsoft, Power BI.

De ce sunt mari salariile în IT

Tot în contextul pandemiei, aria de căutare a candidaților s-a mărit în afara orașului de reședință a unei companii, dată fiind posibilitatea de a munci remote, lucru care oferă o mare flexibilitate. Un alt lucru pozitiv din ultimul an și jumătate este că forța de muncă în IT a fost mai stabilă, un aspect benefic pentru buna funcționare a companiilor. La nivelul angajaților cu grad de senioritate mai ridicat, cei care și-au dorit schimbarea locului de muncă au fost mai puțini.

„În ceea ce privește candidații aflați în primii ani de carieră, observăm că sunt mai dornici de a schimba joburile frecvent, de a experimenta și acumula experiență în domenii diverse, fiind mai puțini dispuși să petreacă o perioadă mai lungă în aceeași companie. Această fluctuație, împreună cu dezechilibrul dintre numărul de oportunități de carieră și numărul mic de candidați sunt două dintre elementele care duc la creșterea salariilor din acest sector. Și, odată cu lucrul de la distanță, candidații activează pe o piață globală a forței de muncă, salariile fiind influențate și de cererea și oferta de la nivel internațional”,  a completat Karina Tătui.

 

 
 
Loading...
Citeste tot despre: