Românii au renunţat la burgeri pentru pizza. Aplicaţia care îţi arată unde găseşti gustosul preparat italian

Ultima actualizare:

    Pizza este preparatul italian preferat de români
Pizza este preparatul italian preferat de români

Tot mai mulţi români, în special tineri şi adolescenţi, au început să comande mai degrabă pizza atunci când vor să mănânce ceva rapid, gustos şi săţios. Acest preparat italian pare că a detronat burger-ul, aflat până nu demult în topul preferinţelor consumatorilor de fast-food. O aplicaţie le vine în ajutor bucureştenilor atunci când vine vorba despre rezervări la restaurante unde poţi mânca o pizza memorabilă. Şi dacă vrei să mănânci o pizza acasă, Headchef Istvan Deak îţi dezvăluie câteva secrete.

Pe cât de simplă, pe atât de gustoasă, pizza este un preparat pe gustul tuturor. Probabil acesta este și motivul pentru care o găsești peste tot – de la brutăriile și patiseriile de pe stradă, până la meniul celor mai căutate restaurante. Rețete sunt multe, însă nu peste tot te vei bucura de o pizza care să te facă să te lingi pe degete.  Tocmai de aceea, Restograf, cea mai bună aplicație de rezervări on-line la restaurante, ne spune care sunt top 5 restaurante unde poți mânca o pizza memorabilă, preparată după rețete autentice.

Stadio – Restaurant cu Atrium

Cu o atmosferă foarte relaxată și un design care te face să te simți ca într-un restaurant italian al anilor 1960 invadat de elementele unei bucătării industriale, Stadio – Restaurant cu Atrium este unul dintre locurile în care se mănâncă foarte bine în București! Meniul este unul internațional, însă multe dintre preparate sunt cu specific italian – precum pastele făcute în casă și, bineînțeles, pizza! Se folosesc numai ingrediente de calitate, iar sosul este făcut după o rețetă proprie. Poți alege, spre exemplu, Pizza Tutti Salumi sau Tanti Formaggi, însă vedeta este Pizza Stadio, făcută după o rețeta italiană, cu sosul secret Stadio, mozzarella, brânză cheddar, rucola, prosciutto crudo și câțiva stropi de ulei de busuioc. Până și prezentarea este deosebită iar gustul este... de-li-cios!

Borgo Margherita

Adevărata pizza, pizza napoletană, a fost făcută începând cu anul 1889 de Raffaele Esposito, cel mai pun pizzaiol al epocii, preparată pentru Regina Margherita – de unde și denumirea de pizza Margherita. Beniamino Illiano (Benny), un italian originar din Napoli, a învățat la 15 ani să facă această pizza și de atunci s-a tot perfecționat. Astăzi deține două localuri în București, ambele sub denumirea Borgo Margherita (unul pe Calea Călărași, altul pe Calea Vitan). Aici poți mânca „la vera pizza napoletana”, făcută după o rețetă autentică, cu un aluat personalizat și coaptă într-un cuptor construit chiar de Benny. Ca și recomandare este greu să ne rezumăm la doar câteva alegeri, căci toate sunt gustoase. Dar merită să încerci pizza Margherita (pe cât de simplă, pe atât de bună), pizza Benny (cu mozzarella de bivoliță, măsline și ciuperci) sau Carcioffola (cu anghinare, mozzarella, pancetta, busuioc și parmezan).

Trattoria Mezzaluna

Când spui trattoria, spui un restaurant în care poți simți cu adevărat savoarea culinară a Italiei, un loc în care gastronomia de calitate se împletește cu rețetele clasice italienești. Exact așa este și Trattoria Mezzaluna, un restaurant din zona Dorobanți, cu o atmosferă caldă, modernă și primitoare. Meniul este foarte variat, toate preparatele sunt proaspete și toate fac parte din bucătăria italiană. Cât despre pizza, poți alege între 10 sortimente și nu ai cum să dai greș cu niciuna. Recomandarea restograf: Pizza Mezzaluna (cu cremă de mascarpone, mozzarella, prosciutto crudo, gorgonzola și rucola) sau Pizza alle Verdure Arrostite (cu sos de roșii, mozzarella și legume la grătar). Buonissime!

Belli Siciliani

Numiţi de Regiunea Siciliană „Bucătari Ambasadori ai Siciliei în Lume”, în acest mic restaurant de familie găsești gastronomie autentică siciliană, bucătari, reţete şi ingrediente exclusiv din această parte a Italiei! Bucătarul Domenico Bellantoni este unul dintre patroni și, împreună cu frații săi din Sicilia și soția sa, Amalia, au reușit să imprime acestui loc o personalitate distinctă în peisajul localurilor din București – pornind de la aspectul casei de pe Mătăsari (în care se află restaurantul), la amenajarea tradițională, tipic siciliană, și până la veselă și fețe de masă. Te simți cumva ca la ei acasă, iar mâncarea este fabuloasă! Restaurantul are și un laborator și cofetărie tipic siciliană (dacă îi vizitezi, încearcă musai cannoli), dar și o cramă cu vinuri din Sicilia. Pizza este foarte bună, făcută la cuptor, cu blat subțire și crocant, cu ingrediente exact cât trebuie și un gust deosebit. Noi vă recomandăm pizza Super Burrata (cu mortadella și burrata preparată chiar de ei) și pizza Celestino (cu salam făcut de casă și câteva tipuri de brânzeturi).

Animaletto Pizza Bar

Dacă Belli Siciliani este un restaurant cu atmosferă și design tradițional, Animaletto se află cumva la polul opus. Cu un spațiu amenajat în stil contemporan și o ambianță cool, Animaletto este un pizza bar modern de pe strada Visarion, oarecum „hipsteresc”, situat la parterul unei clădiri de birouri. Meniul nu este foarte bogat, însă toate preparatele sunt gustoase. Și pentru că i-a mers vestea că aici se mănâncă bine, la Animaletto mesele sunt mai tot timpul pline. Pizza este însă preparatul de bază, plecând de la rețete tradiționale, adunate de prin Italia. Și e, într-adevăr, fooarte gustoasă. Noi îți recomandăm pizza Bufala, cu vânătă și parmezan, sau Qatro Formaggi. Dar oricum, și dacă ai alte preferințe, tot foarte bun este orice ai alege.

Reţetă senzaţională de pizza recomandată de Chef Istvan Deak

Nu ai chef să ieși în oraș și preferi să-ți petreci seara acasă? Noi am stat de vorbă cu Istvan Deak, Headchef al grupului de restaurante SHC (Nor, Stadio, Social 1 și Cișmigiu – Bistro la Etaj) care ne-a împărtășit câteva trucuri pe care le poți încerca acasă, dacă vrei să-ți iasă pizza gustoasă:

Pentru aluat, este mai bine să folosești maia naturală sau foarte puțină drojdie. Frământă aluatul de mână, apoi bagă-l la frigider și lasă-l să fermenteze peste noapte. A doua zi, poți prepara pizza.Folosește o piatră pentru copt pizza – o poți achiziționa din comerț, în funcție de dimensiunile cuptorului tău. Piatra se încinge uniform, astfel încât aluatul se va coace și el uniform și va fi crocant.Prepară chiar tu sosul de roșii, nu-l cumpăra de-a gata. Un sos simplu și foarte gustos poți face din roșii, busuioc, oregano (din abundență), ulei de măsline presat la rece și puțin usturoi.Înainte de a băga pizza la copt, încinge foarte bine cuptorul, împreună cu piatra pentru copt.Presară pe blat făină de semola și întinde aluatul cu mâna. Astfel pizza va avea o bordură pufoasă și crocantă. Pentru topping, accentul cade pe calitate și nu pe cantitate. 3-4 ingrediente sunt suficiente! Folosește mezeluri de cea mai bună calitate (precum Prosciutto di Parma) și doar mozzarella din lapte proaspăt de bivoliță.După ce o scoți din cuptor, stropește pizza cu puțin ulei de măsline presat la rece și presară frunze de busuioc sau alte topping-uri vibrante și proaspete. 

Citeşte şi: 

O afacere care duduie: pizza pe caiet

Poftiţi la pizzeria din autobuz! Povestea unei afaceri inedite, din Focşani

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net