Spionajul american n-are limite. Folosesc avioane ca să afle totul!

Ultima actualizare:

    Zboară în zilele de marţi, miercuri şi sâmbătă dacă vrei să plătești mai puțin pe bilet
Zboară în zilele de marţi, miercuri şi sâmbătă dacă vrei să plătești mai puțin pe bilet

Un alt program de spionaj al Statelor Unite asupra propriilor cetățeni a ieșit de curând la suprafață, riscând să pornească un nou scandal.

Se știa dinainte că vorbitul la telefon nu este cel mai sigur mod de a comunica dacă vrei intimitate. Noi informații, însă. arată că nu doar cei suspectați de activități ilegale ci toți cetățenii ar putea fi ascultați în timp ce vorbesc la telefon. Acuzațiile au ieșit de curând la iveală alături de detalii în privința tehnologiei folosite de americani pentru a-și atinge obiectivele.

Au fost folosite avioane pe care au fost amplasate anumite dispozitive speciale. Dispozitivul este capabil să se comporte precum un receptor, făcând astfel telefoanele să comunice cu el. Un flux de informații care circulă dinspre telefon înspre acest dispozitiv face ca autoritățile să intre în posesia unor date în legătură cu cei care susțin o convorbire.

Află totul despre spionajul americanilor de la Playtech

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image
actualitate.net
image
actualitate.net