Comisia Europeană (CE) vrea să impună un încărcător universal pentru telefoanele mobile şi alte aparate electronice, în numele drepturilor consumatorilor şi al mediului, un proiect care suscită opoziţia gigantului american Apple, relatează AFP.


Această reglementare, propusă joi de către Bruxelles, şi care este necesar să fie aprobată atât de către eurodeputaţi, cât şi de către statele membre, vizează să armonizeze porturile de încărcare ale smartphone-urilor, tabletelor, aparatelor de fotografiat, căştilor audio, incintelor şi consolelor de joc mobile şi ar putea ameninţa cablurile de conexiune ale iPhone-urilor grupului californian.

Acest proiect a fost lansat încă din 2009 de către CE şi a făcut obiectul, în ianuarie 2020, al unei rezoluţii a Parlamentului European (PE), însă s-a lovit până în prezent de reticenţe puternice ale industriei, în pofida faptului că numărul tipurilor încărcătoarelor existente a scăzut puternic de-a lungul anilor.

De la 30 câte existau în 2009, ele au scăzut la trei - şi anume comnectorul Micro USB, care a fost folosit mult timp la majoritatea telefoanelor, USB-C, o conexiune mai recentă, şi Lightning-ul folosit de Apple.

"Am acordat suficient timp industriei să găsească soluţii"

UE vrea să impună folosirea portului USB-C tuturor aparatelor electronice, ceea ce ar permite folosirea oricărui încărcător, în timp ce armonizarea tehnologiilor de încărcare rapidă va garanta aceeaşi rapiditate a încărcării şi ar evita ca ea să fie evitată în cazul folosirii unui apart de la altă marcă. În mod logic, Bruxelles-ul intenţionează să decupleze vânzarea aparatelor electronice şi a încărcătoarelor.

”O victorie pentru consumatori şi mediu (...). Europenii s-au săturat de încărcătoare incompatibile înghesuite în sertare”, a declarat, citat într-un comunicat, comisarul european însărcinat cu Concurenţa Margrethe Vestager. ”Am acordat suficient timp industriei să găsească soluţii. De-acum a venit timpul legiferării”, a subliniat ea.

”A venit timpul să punem capăt acestui şarpe de mare”, a declarat, la rândul său, comisarul european însărcinat cu Piaţa Internă Thierry Breton în faţa presei, exprimându-şi speranţa ca textul să intre în vigoare ”în câteva semestre”.

Apple: ”Această reglementare ar înăbuşi inovaţia"

Apple, care subliniază că tehnologia sa Lightning echipează peste un miliard de aparate în lume, şi-a reiterat imediat opoziţia. ”Această reglementare ar înăbuşi inovaţia, în loc să o încurajeze, şi ar dăuna consumatorilor din Europa şi din lume”, a denunţat grupul la AFP.

Apple, care aprecia anul trecut că o asemenea legislaţie ar genera ”un volum fără precedent de deşeuri electronice”, trage un semnal de alarmă cu privire la tranziţia de 24 de luni propusă de Bruxelles, pe care o consideră pripită, şi un haos în filierele de reciclare actuale.

Comisia îi replică subliniind că consumatorii europeni - care cheltuiesc aproximativ 2,4 miliarde de euro pe an numai pentru a achiziţiona încărcătoare - ar putea economisi cel puţin 250 de milioane de euro anual şi că deşeuri ale unor încărcătoare neutilizate, evaluate la 11.000 de tone pe an, ar putea fi reduse la aproape 1.000 de tone.

 
 
Loading...
Citeste tot despre: