Fascinanta Deltă, văzută într-o zi. Localnicii spun că aceasta e cea mai bună perioadă de vizitare

Ultima actualizare:

    Canalele Deltei sunt intens circulate de bărci cu pescari sau turiști
Canalele Deltei sunt intens circulate de bărci cu pescari sau turiști

Delta Dunării este una dintre zonele cu cea mai mare biodiversitate de pe planetă, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, un loc idilic pe care trebuie să-l vezi măcar o dată în viață. Nu ai făcut-o până acum? Nu mai sta pe gânduri! Delta Dunării se poate vizita într-o singură zi, la prețuri accesibile, iar cea mai bună perioadă este acum, în luna mai.

Suntem norocoși! Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ se află la doar o aruncătură de băț de București. L-am descoperit într-o zi senină de duminică, atunci când, cu noaptea în cap, dar cu zâmbetul pe buze, ne-am urcat în autocarele Hello Holidays, cu destinația Mahmudia. Cine se scoală de dimineață departe ajunge, pentru că în jurul orei 11.00 eram deja în port, gata de îmbarcare pe șalupele rapide, pentru o croazieră de neuitat. Gazda bărcuței noastre, un bărbat de 43 de ani, ars de soare, ne salută timid și ne face, scurt, instructajul.


    Plimbarea pe canale durează 3 ore
Plimbarea pe canale durează 3 ore

Pornim pe canale umbrite de sălcii, minunându-ne de peisajul care se schimba de la o secundă la alta. Mergem când mai alert, când mai domol, ne oprim să admirăm un covor de nuferi galbeni, înfloriți; ascultăm concertul broaștelor, ne minunăm de mărimea pelicanilor, ne distrăm cu o familie gălăgioasă de cormorani.... Aparatele foto abia fac față nevoii noastre lacome de a imortaliza totul.


    Pelicanii sunt cele mai emblematice păsări ale DelteiFoto: Cristian Nistor
Pelicanii sunt cele mai emblematice păsări ale DelteiFoto: Cristian Nistor

Jack, legendă rară în Deltă

Pe măsură ce parcurgem canale și lacuri desprinse parcă din Rai, ghidul nostru se dezleagă la limbă și începe să ne povestească despre locurile pe care le iubește atât de mult. S-a născut în Mahmudia, iar Delta a fost și este casa sa. „Eu sunt pescar de meserie și conducător de barcă pentru turiști, atunci când sunt solicitat. Mă cheamă Ștefan Gigi, dar toată lumea mă știe de Jack. Jack din Deltă e legendă rară, vă spun sincer!”. Suntem pe brațul Sfântul Gheorghe, trecem prin tuneluri de sălcii umbroase și „păduri” de stufăriș, apoi ieșim în lacurile Gorgova și Potcoava. Tot circuitul are 50-60 de kilometri. Jack cunoaște Delta ca în palmă. „Merg pe aici cu barca de când eram copil. Partea bună e că nimic nu s-a schimbat de peste 30 de ani, e același peisaj. Pe mine poți să mă legi la ochi și să-mi dai drumul oriunde, că mă orientez rapid, nu-mi trebuie GPS, Google-moogle din astea... Am avut ocazia să plec în alte părți, dar nu mi-a plăcut, tot mai bine e acasă. Fiecare cu destinul lui”, spune „legendarul Jack”.


    Ștefan Gigi, zis Jack, un conducător de barcă iubit de turiști
Ștefan Gigi, zis Jack, un conducător de barcă iubit de turiști

„Cea mai mare spovedanie nu e la popă, e aici, la țânțari”

De două lucruri se plânge: faptul că autoritățile vin doar să facă razii și controale printre pescari, însă nu își bat capul să întrețină Delta, să o curețe de copaci căzuți în calea bărcilor. Alți „dușmani”: țânțarii. „Ei sunt o altă problemă a Deltei. Pe timpul lui Ceaușescu mai stropeau cu soluții, acum cică nu e voie, să nu se distrugă flora și fauna. Cei mai răi sunt în lunile de vară, în iunie-august”. Întrebat ce soluții are împotriva lor, Jack ridică din umeri, resemnat: „Ce spray-uri de corp, cum să te ferești de ei?! N-ai nicio șansă. Dacă aici în stuf ai oprit motorul, până ai numărat la trei plângi. Pe o mână se pun sute. Aici e cea mai mare spovedanie, nu la popă, credeți-mă, ci aici, la țânțari. Mă enervează de mor. Când merg cu barca și e curent, nu pot să atace, dar dacă stai o secundă, ești ciuruit”, se plânge bărbatul.

Luna mai, perioada perfectă pentru vizitat Delta Dunării

Și din acest motiv, cea mai bună perioadă de vizitat Delta este în luna mai. Țânțarii nu sunt atât de mulți și agresivi, vegetația este luxuriantă, înfloresc nuferii, iar temperaturile sunt plăcute. Adina Mihailov, reprezentant Casa Teo din Mahmudia și organizatoare de excursii, spune și ea că perioada ideală pentru excursii e începutul verii și în septembrie. „Culmea este că august e cea mai aglomerată lună, însă asta doar datorită concediilor”.

Se organizează excursii de o zi


    Cosmin Vasile, manager agenție de turism
Cosmin Vasile, manager agenție de turism

Nu trebuie să-ți consumi tot concediul de vară sau să te organizezi prea mult pentru o vizită în Deltă. O zi e suficientă pentru a-ți face o idee. „E un prim contact pe care turiștii îl pot lua cu Delta Dunării, urmând ca, dacă se îndrăgostesc de acest loc, să revină pentru 2-3-4 zile. Plecăm dimineața cu autocarul și se întoarcem seara. Excursiile în Deltă sunt printre cele mai căutate din cadrul programul nostru „O zi cât o vacanță”. Se desfășoară în weekend, iar prețurile pornesc de la 150 de lei, sumă în care e inclus transportul și plimbarea pe canale”, aflăm de la Cosmin Vasile, reprezentant Hello Holidays.

Ce alte frumuseți mai poți vedea în Deltă


    În perioada aceasta înfloresc nuferiiFoto: Cristian Nistor
În perioada aceasta înfloresc nuferiiFoto: Cristian Nistor

În afară de zona brațului Sf. Gheorghe, pe care l-am vizitat duminică, sunt și alte puncte de atracție care merită văzute: revărsarea Dunării în Marea Neagră, Sulina, Mila 23, pădurile Letea și Caraorman, parcul de aventură de la Mahmudia, Muzeul Deltei Dunării din Tulcea, Lacul Nebunu, Sacalin, Insula Popina și multe altele.

Sfatul unui localnic: „Să veniți nemâncați!”

Primul sfat pe care îl dă Adina Mihailov turiștilor este „să vină cu burțile goale”, pentru că lipovencele din Deltă vă așteaptă cu preparate delicioase. „Aici trebuie să faceți o cură de pește! Avem saramură, scrumbie afumată și marinată, pește prăjit la ceaun cu mujdei de usturoi, borș de pește, zacuscă sau chifteluțe de pește și multe altele. Astea se mănâncă pe aici. Eu, înainte să locuiesc în Mahmudia, mâncam pește de 3 ori pe an. Dar în ultimii 10 ani nu există săptămână să nu am de cel puțin 4 ori pește în farfurie. Borșul este preparat de bază, pe tot parcursul anului, eu cu așa ceva mi-am crescut copiii”.

Secretul borșului de pește

Și Jack mărturisește că mâncărurile lui preferate sunt pe bază de pește. „Cel mai mult îmi place știuca și malasolca din știucă sau șalău, cu usturoi și cartofi fierți”. Localnicii râd când îi întrebi dacă la borșul de pește folosesc apă din Dunăre. S-a renunțat demult la acest obicei.


    Cel mai bun borș de pește se mănâncă în Deltă
Cel mai bun borș de pește se mănâncă în Deltă

Altul e secretul borșului: „Se pun la fiert legumele (roșii, cartofi, ceapă, ardei), se adaugă oțet, ca să nu se fărâme peștele când îi dăm drumul în ciorbă, iar acesta se lasă puțin, doar cât să dea de câteva ori în clocot. Secretul e să ai multe feluri de pește, să fie cât mai proaspăt și cât mai diversificat: somn, caras, șalău, crap, știucă. La final, se adaugă leușteanul, care îi dă gustul cel mai bun”, ne spune Irina, bucătăreasă. După ce s-a fiert, peștele se scoate pe un platou, iar la masă se servește alături de bolul de supă cu legume și de un castron zdravăn de mujdei de usturoi. Chef Mihai ne arată cum se prepară: „se curăță peștele de oase, în farfurie, peste el se zdrobește un cartof, se adaugă o linguriță vârfuită de mujdei, peste care se pune un polonic de supă. E delicios, mergeți pe mâna mea!”. L-am ascultat și nu am regretat.

image
image
image
image
image
image
mihaela bilic instagram jpg
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net