638 de moduri în care să-l omori pe Fidel Castro. Cum a supravieţuit liderul cubanez încercărilor CIA de a-l asasina

Ultima actualizare:

    Fidel Castro a fost unul dintre cei mai vânaţi oameni din istorie @profimediaclickpentrufemei.ro
Fidel Castro a fost unul dintre cei mai vânaţi oameni din istorie @profimediaclickpentrufemei.ro

Fidel Castro a fost liderul cu cea mai lungă şefie de stat din lume, după cea a reginei Elisabeta. 49 de ani a condus Cuba, perioadă în care nu numai că a fost unul dintre cei mai de temut preşedinţi din lume, dar a şi supravieţuit celor 638 de tentative de asasinat care i-au fost înscenate.

El Comandante, cum era supranumit Fidel Castro, este văzut astăzi drept eliberator, de unii, şi drept criminal, de alţii.

Fidel Castro a fost considerat inamicul numărul 1 al SUA timp de decenii, de aceea nu e de mirare că CIA a încercat eliminarea lui prin metode care l-ar face invidios până şi pe James Bond, de la pastile cu otravă, la trabucuri toxice şi scoici care explodează.

În Cuba, Castro dezvoltase un adevărat cult pentru achiziţionarea celor mai performante tehnici de spionaj şi contra-spionaj. Documente oficiale şi mărturii ale celor implicaţi în organizarea atentatelor demonstrează că Fidel Castro a fost unul dintre cei mai vânaţi oameni din istorie. supravieţuind tuturor celor 638 de tentative de asasinat a căror a fost ţintă directă.

Citește aici continuarea.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net