Celebrul actor Wil Ferrell a ajuns în spital din cauza unui accident grav de circulație. Alături de el a mai fost o altă persoană care a prezentat răni severe, iar în prezent se află în stare critică.


Conform TMZ, Will Ferrell a fost fotografiat în momentul în care era transportat pe o targă, în timpul acela, actorul vorbea la telefon. El a fost externat și se simte bine, au scris jurnaliștii străini.

“Vehiculele implicate în coliziune au fost o limuzină de tip SUV şi un sedan de mici dimensiuni. Au fost patru pacienţi transportaţi la spital – o femeie în jurul vârstei de 20 de ani şi trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani. Trei pacienţi au suferit răni minore şi au fost duşi la spitale locale. Un pacient a suferit o traumă critică şi a fost transferat la un centru specializat în răni grave”, au declarat sursele citate de publicația din America.

 

Loading...