Amber Heard, sărut pasional cu noua iubită! Actrița preferă fetele după divorțul de Johnny Depp

Ultima actualizare:

    Amber Heard are o nouă partenerăFoto: Profimedia
Amber Heard are o nouă partenerăFoto: Profimedia

După scandalul în care a fost implicată cu actorul Johnny Depp, făcându-și unul altuia acuzații dure, iar relația lor culminând cu un divorț în cele din urmă, Amber Heard a schimbat puțin rețeta romantismului, trecând în „cealaltă ligă”. Vedeta a fost fotografiată de paparazzi la brațul noii sale iubite, aceștia surprinzând și o scenă fierbinte între cele două.

Asemenea cântăreței Miley Cyrus, care după ce a divorțat de actorul Liam Hemsworth s-a aventurat într-o relație de scurtă durată cu o altă fată, se pare că și lui Amber i s-a cam acrit de relațiile cu bărbații, așa că a decis să dea o șansă unei partenere, de data aceasta. Au existat și în trecut zvonuri potrivit cărora fosta soție a lui Depp ar fi bisexuală, confirmate în cele din urmă de aceasta, se pare. 

Amber Heard și Bianca Butti
Amber Heard și Bianca Butti

După mariajul dezastruos cu Johnny Depp și după ce a avut o relație plină de despărțiri și împăcări și cu Elon Musk, Amber Heard are în prezent o relație cu cineasta Bianca Butti, în vârstă de 38 de ani. Noua parteneră a actriței are o poveste de viață deloc „roz”, având în vedere că în prezent se luptă cu cancerul la sân, potrivit dailymail.co.uk.


    Amber Heard și Bianca ButtiFoto: Profimedia
Amber Heard și Bianca ButtiFoto: Profimedia

Boala i-a revenit, după ce reușise să o învingă, iar prima dată a fost diagnosticată cu cancer în 2015.

Amber, în vârstă de 33 de ani, nu s-a sfiit să-i ofere Biancăi întreaga sa afecțiune în public, cele două fiind văzute sărutându-se pasional în plină stradă și cochetând mereu cu gesturile romantice. Cele două păreau extrem de fericite împreună, afișând zâmbete sincere și largi. Actrița a mai fost într-o relație cu o femeie chiar și înainte de mariajul cu Depp, cu fotografa Taysa van Ree, chiar dacă în interviuri spunea că nu se lasă definită de cuvântul „bisexuală”. 


    Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

Noua iubită a lui Amber Heard suferă de cancer la sân

Bianca Butti a fost prima oară diagnosticată cu cancer în anul 2015 și, după ce reușise să învingă cumplita boală, se pare că aceasta a revenit în cele din urmă. Prima oară Bianca a făcut chimioterapie, radiații și a fost chiar și operată, însă acum susține că, de când boala i-a revenit, încearcă să facă tratamente alternative. 

„Când am aflat că am din nou cancer am fost mai mult decât devastată. O nouă tumoră a apărut la sânul meu drept, la aproape 3 ani după ce medicii mi-au spus că nu mai aveam cancer”, explica aceasta, potrivit sursei anterior menționate. 

Noua iubită a lui Amber Heard, Bianca Butti, suferă de cancer la sân
Noua iubită a lui Amber Heard, Bianca Butti, suferă de cancer la sân

Amber Heard și Johnny Depp, divorț cu scandal și acuzații

Divorţul dintre Amber Heard şi Johnny Depp a avut loc în anul august 2016 şi a fost unul zgomotos, căci de ambele părţi au fost aduse acuzaţii grave. În decembrie 2018, actriţa a acceptat să vorbească despre povestea de dragoste zbuciumată pe care a trăit-o cu Depp pentru publicaţia Washington Post, iar poveştile relatate nu au fost deloc pe placul actorului. Prin urmare, el a dat-o în judecată pentru defăimare.

În timpul unei conferinţe, actriţa a vorbit despre lupta legală pe care o duce împotriva fostului soţ, actorul Johnny Depp, şi a subliniat că este foarte important ca toate femeile să aibă curajul să ia atitudine atunci când situaţia o cere.

Actriţa a ţinut prima pagina a ziarelor atunci când a declarat că soţul ei se transformase într-un monstru în timpul căsătoriei şi că adesea el se comporta violent faţă de ea, ajungând chiar să o lovească. Depp nu a recunoscut acuzaţiile care i-au fost aduse şi a plusat, spunând că, în realitate, Amber era cea care nu avea un comportament potrivit, acuzând-o pe ea de violență domestică. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
banner adela popescu png
banner laurette png
banner Adrian mutu png
banner kamara png
image
actualitate.net
image
actualitate.net