Ben Affleck, crai între trei femei

Ultima actualizare:

    Lindsay Shookus (38 de ani), concubinaFoto: Guliver/Splashnews
Lindsay Shookus (38 de ani), concubinaFoto: Guliver/Splashnews

Vorba aceea, între două, nu te plouă. Dar între trei, ies scântei! Ben Affleck trăieşte la cote maxime cea mai complicată poveste amoroasă din viaţa lui. Oficial este încă însurat, trăieşte în concubinaj cu o jună care l-a ajutat să treacă peste despărţirea de soţie şi, în secret, se giugiuleşte, pe la colţuri, cu o bombă sexy din Playboy.

Ben Affleck vrea să devină eroul tuturor bărbaţilor însuraţi. Actorul de 46 de ani, care l-a interpretat recent pe Batman, şi-a dat viaţa de familist peste cap în 2016. El s-a îndrăgostit de bona copiilor lui, Christine Ouzounian (31 de ani), şi a fost prins în flagrant chiar de soţia lui, Jennifer Garner. Aceasta a eliberat-o din funcţie pe dădacă şi i-a arătat uşa soţului ei. Au urmat zeci de tratative, de discuţii şi implorări, dar Jennifer ştie că ciorba reîncălzită nu-i la fel de bună.  

Jennifer Garner (46 de ani), soţia
Jennifer Garner (46 de ani), soţia

Cei doi au o avere comună de 130 de milioane de dolari, iar în conturile lui Jen zac 60 de milioane de dolari. Cea care l-a consolat după despărţire a fost scenarista de la „Saturday Night Live”, Lindsay Shookus (38 de ani). Blonda s-a mutat din New York în Los Angeles, în vila în care stă Ben, pentru a fi alături de el. 

Săptămâna trecută, Ben a împlinit 46 de ani. Şi-a petrecut ziua cu Jennifer Garner care l-a asigurat că încă nu intentează divorţ şi i-a cerut lămuriri despre presupusa relaţie amoroasă pe care ar avea-o cu o asistentă blondă de la un centru de dezalcoolizare din LA.

Shauna Sexton (22 de ani), amanta
Shauna Sexton (22 de ani), amanta

Ben a scăldat-o şi i-a spus acelaşi lucru pe care i-l zice de obicei: „Doar o prietenă”. La finele săptămânii acesteia, paparazzi au băgat iar zâzanie în familie: l-au prins pe Ben cu frumoasa Shauna Sexton, de 22 de ani, care a pozat în Playboy. Cei doi au luat masa în oraş şi s-au retras apoi la un hotel, susţin gurile rele. Şocant este faptul că Ben Affleck a fost la hotel cu amanta pentru că în casa lui stătea Lindsay Shookus, iar în casa familiei nu o putea duce pentru că... l-ar fi certat copiii.

Nu divorţează din cauza copiilor

Ben joacă rolul tatălui perfect  pentru Violet (12 ani), Seraphina (9 ani) şi Samuel (6 ani )
Ben joacă rolul tatălui perfect pentru Violet (12 ani), Seraphina (9 ani) şi Samuel (6 ani )

Ben Affleck şi Jennifer Garner s-au căsătorit în 2005. În 2016, a izbucnit scandalul produs în urma infidelităţilor lui Ben. În 2017, Ben se mută într-o vilă, de pe aceeaşi stradă unde locuia cu familia, după ce are o tentativă de a se muta în casa de oaspeţi. Cei doi nu au semnat actele de divorţ pentru că nu vor ca cei trei copii ai lor să treacă prin şocul unei despărţiri. Violet, 12 ani, Seraphina (9 ani) şi Samuel, 6 ani, ar fi traumatizaţi, susţin apropiaţii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net