De ani de zile nu mai are habar de ea! Brad Pitt a întors spatele bunicii lui, Betty Russell, care a avut grijă de el când era mic. Înainte de a se însura prima oară, cu Jennifer Aniston, îi trimitea flori.


De opt ani nu l-a mai văzut niciodată! Bătrâna Betty Russell, de 94 de ani, se plânge că celebrul nepot, Brad Pitt (52 de ani), nu vine pe la ea şi nici măcar nu îi dă un telefon. Sora ­acesteia, Mary Ann Lanier, este cea care a făcut dezvăluirile pentru radaronline. “Nici măcar nu îi scrie. Sunt convinsă că e ocupat, dar nu ştiu de ce nu ţine ­legătura chiar deloc cu bunica sa. Îi e aşa de dor de el”, spune aceasta.

Betty Russell este în azilul Rose Manor Nursing Center din Shawnee, Oklahoma (SUA). E un azil modest, nicidecum un azil de lux, cu condiţii mai proaste decât cele din azilele pentru persoane de condiţie medie, se plânge Lanier. Femeia spune că Pitt, care are o avere de 480 milioane$, împreună cu soţia sa, Angelina Jolie (41 de ani), ştie foarte bine că responsabilii azilului nu îi îngrijesc cum trebuie pe bătrâni.

Betty Russell e mama tatălui lui Brad, William Pitt. Ea a fost vizitată ultima oară de star, împreună cu Angelina Jolie, în 2008. Şi atunci au venit după ce bunica s-a plâns că nu îşi mai văzuse nepotul de la nunta lui cu fosta soţie, Jennifer Aniston (47 de ani), din anul 2000. Înainte de a se căsători cu Aniston, Brad îi trimitea lunar flori bunicii sale şi menţinea legătura cu ea permanent. Ce-i drept, la acea vreme nu era internată la azil.

Brad Pitt a fost însurat cu Aniston între 2000-2005, iar din 2014 este căsătorit cu Angelina Jolie, mariaj din care are 6 copii, 3 biologici – Shiloh (10 ani) şi gemenii Knox şi Vivienne, de 8 ani, şi 3 adoptaţi, Maddox (14 ani), Pax (12 ani) şi Zahara (11 ani).

 
 
Loading...
Citeste tot despre: