Ce mesaje secrete transmitea Prințesa Diana atunci când purta pălării

Ultima actualizare:

Prințesa Diana reprezintă un model de eleganță și simplitate. Ea s-a remarcat prin implicarea de care a dat dovadă și prin interesul arătat față de cei aflați în condiții dificile de trai. Nu doar comportamentul Dianei a fost unul demn de respect, ci și ținutele pe care le purta cu degajare. Pălăriile au reprezentat unul dintre accesoriile sale preferate, de aceea se spune că nu a existat o altă femeie care să fi purtat la fel de multe pălării.

Pălărierul preferat al Dianei, Stephen Jones, cunoscut în anii ’80 pentru creațiile sale, a declarat că Diana era perfect conștientă de rolul esențial pe care îl joacă pălăriile în desăvârșirea imaginei publice. Ea a învățat de la Regină că este important să se diferențieze de ceilalți prin aparițiile sale și prin adoptarea unei ținute regale care să devină simbol.

Regulile Reginei privind pălăriile existau cu mult înainte ca Diana să facă parte din familia regală și ele se aplică până în ziua de  astăzi. Pălăriile nu trebuie să aibă voal care să acopere fața întrucât acest lucru este considerat un semn de impolitețe față de privitori. Mai mult decât atât, ele trebuie să fie foarte bine fixate pentru a fi evitată căderea acestora. Diana a urmat cu strictețe regulile menționată, cel puțin la începutul carierei ei ca Prințesă de Wales. Ea a afirmat că pălăriile pe care le purta îi ofereau încredere în propria persoană.

Pălărierul Dianei nici nu știuse pentru cine lucra! 

Cu câteva luni înainte de nunta cu prințul Charles, Diana, în vârstă de 19 ani, a fost dusă de mama sa la renumitul showroom al pălărierului John Boyd. Boyd era un veteran în domeniul confecționării pălăriilor și se ocupa personal de imaginea Prințesei Ana și de cea a lui Margaret Thatcher,începând din anul 1979. Designerul era un cunoscut al bunicii și mamei Dianei. Într-un interviu, el își amintea că, atunci când a văzut-o pentru prima dată pe Diana, a remarcat aerul băiețos pe care îl avea și timiditatea sa.

Ea s-a uitat curioasă la pălării, susținând că dorește o pălărie pentru o nuntă la care urma să participe, dar designerul nu și-a dat seamă că nunta menționată era chiar cea a Dianei. Umblând printre rafturile cu diverse modele,ea a văzut unul din colecția ce urma să apară și a spus că aceea era pălăria pe care dorea să o poarte la marele eveniment. Designul respectiv a fost rezervat exclusiv pentru Prințesă,iar Boyd a creat încă o pălărie cu același pattern, de culoarea piersicii. I-a adăugat pene de struț ca o referire la insigna pe care o purta Prințesa de Wales.

Chiar și pentru Boyd, care deja era celebru, succesul de care s-a bucurat pălăria Dianei a reprezentat un moment decisiv în carieră. Publicul a îmbrățișat moda impusă în mod neintenționat de prințesă și, dintr-odată , penele de struț au fost la mare căutare în rândul reprezentantelor sexului feminin. Cel care îl aproviziona pe Boyd cu pene de struț a fost asaltat cu nenumărate comenzi și dansatoarele de la Hoolywood purtau pe scene costumații accesorizate în acest mod.

Pălărierii nonconformiști ai Prințesei Di

În anii de început ai sosirii Dianei la palatul Kensington, Diana nu a fost văzută aproape niciodată fară pălărie, Boyd devenindu-i cel mai de încredere designer. Între el și prințesă s-a dezvoltat o relație de amiciție, el obișnuind să glumească cu ea. Boyd se amuza de capul mare al acesteia și spunea că dimenisunea  ar trebui să fie direct proporțională cu inteligența care se ascundea în el pentru că avea un rol important de jucat. Designerul își dădea interesul să îi pună în valoare statura și să țină cont de micile imperfecțiui. Astfel, el alegea pălării nu prea înalte, ținând cont de înălțimea deja impozantă a prințesei. El a adus fire speciale din Thailanda pentru a putea fixa pălăriile pe capul prințesei Diana care avea un păr destul de asupru și de rebel. Creatorul își amintea cu plăcere de simțul bunului gust pe care îl avea Diana și de modalitatea în care putea să transforme orice pălărie într-o apariție chic. Cu cât devenea cunoscută de mai mulți oameni ,cu atât reprezenta mai bine industria modei din Marea Britanie.

Nu după mult timp, Diana a ajuns să fie cunoscută în întreaga lume și, indiferent de locul în care te aflai, Marea Britanie era corelată imediat cu imaginea prințesei.  O dată cu avansarea în rolul deținut la palat și alți pălărieri renumiți au lucrat pentru ea – Philip Somerville, Frederick Fox,Graham Smith.

Australianul Frederick Fox a reprezentat o influență majoră pentru stilul Prințesei începând cu jumatatea anilor 80 atunci când ea a început să poarte boluri mai largi . Pe de altă parte, Somerville a încurajat-o pe Diana să poarte culori cât mai aprinse ,precum fuchsia pentru a se asorta cu ținutele create de Catherine Walker.  Stephen Jones,apropiat de vârsta Dianei, avea un stil tineresc și i-a sugerat să poarte beretele care au devenit soluția cea mai lejeră pentru întâlnirile informare la care lua parte figura princiară.

Designerul John Boyd a fost cel mai apropiat de Lady Di. Într-un interviu, a afirmat că se putea vedea pe chipul ei că va avea un viitor tragic, dar se bucura în fiecare clipă de vizita fiilor săi. Cu toate acestea, nu era niciodată cu adevărat fericită. Atunci când a părăsit palatul regal, Diana a renunțat la pălării, aruncându-le, dar nu și-a pierdut respectul pentru cei care le-au confecționat cu drag pentru ea. Pălăriile au fost înlocuite de coronițe simple în urma divorțului de prințul Charles. 

Jos pălăria pentru prințesa Diana

În Marea Britanie, pălăriile îndeplinesc un rol diplomatic. Complimente codate aduse oaspeților străini și referiri ascunse cu ocazia diverselor evenimente faceau parte din tradiția impusă de Regină, iar Diana a respectat-o întotdeauna. Spre exemplu, pentru o vizita în Japonia, în anul 1986, Diana a accesorizat o rochie cu buline cu o pălărie roșu-aprins cu un bol larg, replicând steagul Țării Soarelui Răsare. Fără îndoiala, gazdele au adorat ținuta. Somerville a creat o pălărie din mătase, care respecta regulile conservatoarei China pentru vizita Prințesei în Hong Kong din anul 1989.

simeon stalpnicul png

De departe cea mai controversată pălărie a fost cea purtată la Ascot în 1986. Bolul din mătase neagră și coronița cu buline verzi și negre se asorta de minune cu rochia. Cu o asemenea subtilitate vestimentară privind cursele de cai, oaspeții se așteptau ca Diana să personal la curse.

Un lucru este cert, așa cum afirma și Stephen Jones, Diana adora să poarte ținute cât mai diverse care transmiteau un messaj pentru că, adesea, acestea vorbeau atunci când ei îi era interzis să își exprime explicit opinia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
image
actualitate.net
image
actualitate.net