Charlie Chaplin era un pervers sexual. Uite cu câte femei s-a culcat FOTO

Ultima actualizare:
Charlie Chaplin și Lita Grey au fost căsătoriți doar trei ani și au avut doi fii
Charlie Chaplin și Lita Grey au fost căsătoriți doar trei ani și au avut doi fii

Lita Grey, fosta soție a legendei filmului mut, l-a descris pe Chaplin în documentele de divorț din 1927 drept un obsedat sexual, care o supunea la tot felul de practici inumane.

Este greu de crezut că biografia unui actor de asemenea talie poate fi pătată de un scandal sexual. Însă geniul lui Charlie Chaplin a ascuns și lucruri mai puțin plăcute pentru oamenii de lângă el, în special pentru fosta sa soție, Lita Grey.

Și-a sedus soția la 15 ani

Actele de divorț conțin detalii despre viața sexuală a celor doi
Actele de divorț conțin detalii despre viața sexuală a celor doi

Originar din Marea Britanie, cineastul și-a cunoscut soția pe platourile de filmare, scrie mirror.co.uk. La 12 ani, ea a apărut în filmul "The Kid" (1921), iar trei ani mai târziu a rămas însărcinată cu Chaplin, care avea pe atunci 35 de ani. Cei doi s-au căsătorit după un an, pentru a evita arestarea lui Chaplin pentru violarea unui minor și au avut împreună doi fii. Căsnicia nu a durat decât trei ani, iar în documentele de divorț Lita Grey a explicat că a dus o viață mizerabilă alături de legenda filmului mut. Acesta a obligat-o să întrețină relații sexual ilegale în anii '20, printer care și sex în trei, cu o altă femeie.

A povestit detalii murdare din dormitor la divorț


    Actele de divorț conțin detalii despre viața sexuală a celor doifoto: mirror.co.uk
Actele de divorț conțin detalii despre viața sexuală a celor doifoto: mirror.co.uk

Actrița a descris în acte cerințele sexual ale fostului soț ca fiind "revoltătoare, degradante și jignitoare", ea rămânând traumatizată de relele tratamente și lipsa de respect de care Chaplin a dat dovadă. În urma divorțului, judecătorul a stabilit ca actorul să-i plătească fostei soții cea mai mare despăgubire din istorie de până atunci, în valoare de 557.000 de lire sterline (aproximativ 8 milioane de lire sterline în prezent).

Charlie Chaplin, care a murit în 1977, la vârsta de 88 de ani, din cauza unui accident cerebral, a mărturisit că a întreținut relații sexual cu peste 2.000 de femei.

image
image
image
image
image
image
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
image
actualitate.net
image
actualitate.net