Clanul Crawford a făcut valuri la Los Angeles. Trei generații de femei, mama supermodel, fiica model în plină ascensiune și cea mai mândră bunică, au participat săptămâna aceasta la masa oferită de Women's Guild Cedars-Sinai pentru susținerea proiectului Women’s Guild Neurology. Un bun prilej pentru a arăta lumii întregi că frumusețea chiar nu are vârstă.


Cindy Crawford a onorat invitația asociației Women’s Guild Cedars-Sinai împreună cu fiica și cu mama ei miercuri, 6 noiembrie.

La 53 de ani, fostul supermodel își poartă cu multă eleganță și înțelepciune vârsta. Cindy, fiica ei Kaia și bunica Jennifer au strălucit la poza de la panoul oficial al evenimentului.

Cindy a ales o ținută de zi sofisticată, care i-a pus în valoare silueta perfectă: o bluză din mătase neagră, decupată la nivelul umerilor și strânsă la baza gâtului cu ajutorul câtorva pietre semiprețioase, și o fustă creion cu buzunare aplicate, lungă până la genunchi, de culoarea caramelelor.

cindy-crawford.jpg

cindy crawford portret
Cindy Crawford își poartă cu multă eleganță vârsta
foto: Profimedia

 

Kaia, care a moștenit de la mama ei atât frumusețea, cât și pasiunea pentru modă, a purtat o rochie albă diafană, cu decolteu în formă de V și încheiată cu nasturi în față până jos.

cindy-crawford-fiica-mama.jpg

cindy crawford cu mama si fiica ei
Cindy Crawford împreună cu mama și cu fiica ei, fotomodelul Kaia Gerber, la un eveniment în Los Angeles
foto: Profimedia

Între cele două, protectoare, ținându-și fiica de după mijloc și nepoata de mână, bunica Jennifer într-o rochie verde smarald, fără mâneci, cu o eșarfă multicoloră legată strategic la gât, pentru a masca semnele trecerii timpului.

Un trio cu adevărat încântător, care arată lumii întregi că fiecare vârstă are frumusețea ei și că naturalețea este cea mai de preț bijuterie.

kaia-gerber.jpg

kaia gerber portret
Kaia (18 ani) a moștenit frumusețea de la mama ei
foto: Profimedia

 

Secretul frumuseții lui Cindy Crawford: nu a fumat niciodată

Întrebată care este secretul frumuseții ei nemuritoare, Cindy a mărturisit că nu a fumat niciodată, spre deosebire de alte colege fotomodele, iar acest lucru a avut un efect pozitiv asupra ei. Totodată, femeia pentru care s-a inventat termenul de supermodel a dezvăluit că face sport zilnic şi are o dietă echilibrată.

Cindy este căsătorită Rande Gerber din 1998. Cei doi au împreună o fată, Kaia (18 ani), şi un băiat pe nume Presley (20 ani). Ambii sunt deja un nume în industria modellingului, iar Kaia seamănă leit cu mama sa.

Citește și:

Cindy Crawford a dezvăluit secretul tinereții sale! Ce tratamente au făcut-o să arate așa la 50 de ani

Naomi, Cindy și Claudia pozează din nou sexy la peste 45 de ani

Loading...