Cindy Crawford împlinește 54 de ani! Drama care i-a marcat viața: și-a pierdut fratele la 10 ani

Ultima actualizare:
Cindy Crawford, alături de cei doi copii ai ei, Kaia și Presley
Cindy Crawford, alături de cei doi copii ai ei, Kaia și Presley

Cindy Crawford împlinește frumoasa vârstă de 54 de ani, joi (20 februarie). Supermodelul pare că a descoperit fântâna tinereții ! S-a menținut într-o formă maximă, cu dietă sănătoasă și mult sport, dar nu a avut o viață tocmai roz. Puțini știu că superba șatenă și-a pierdut fratele la o vârstă foarte fragedă.

Cindy Crawford s-a născut în Illinois, pe 20 februarie 1966, fiind al doilea din cei patru copii ai familiei. Ea mai are două surori, Chris și Danielle și un frate mai mic, care s-a stins din viață în urma unei boli grave.

Fratele lui Cindy Crawford a murit la vârsta de 3 ani, în 1997. Băiețelul a fost bolnav de leucemie. La vremea aceea, Cindy avea doar 10 ani, însă a fost extrem de afectată de pierderea suferită. Ea l-a onorat pe fratele său participând în numeroase campanii de conștientizare asupra cancerului, organizate de Crucea Roșie.

„Aveam 8 ani când fratele meu a fost diagnosticat cu leucemie. Îmi amintesc că părinții mei mi-au spus că e bolnav, dar eu nu știam ce înseamnă. Ce mi-am dat seama, însă, este că această boală mi-a marcat instant familia. Particip la aceste campanii de conștientizare pentru a-l onora pe Jeff”, a povestit Cindy Crawford anul trecut, potrivit closerweekly.com

Cindy, în celebra reclamă Pepsi
Cindy, în celebra reclamă Pepsi

Cindy Crawford a fost descoperită de un fotojurnalist local

Cindy Crawford este unul dintre cele mai cunoscute supermodele din lume. Puține manechine se pot compara cu ea la faimă, frumusețe și bani. Are în palmares numeroase colaborări cu cei mai cunoscuți designeri și încă se ține bine! Cindy a fost descoperită întâmplător, în 1982, de către un fotojurnalist local. În anul următor, s-a înscris la concursul de modeling Look of the Year (care mai târziu a devenit Elite Model Look), organizat de către una dintre cele mai mari agenții de modele din lume, Elite Model Managament. A fost finalistă și astfel și-a asigurat un contrrichardact în lumea modellingului. În 1984, ea a absolvit liceul DeKalb și s-a înscris la Facultatea Northwestern, secția Inginerie Chimică. I-a fost extrem de greu să se împartă între universitate și modelling, astfel că s-a lăsat de facultate în 1985 pentru a deveni model full-time.

Cindy Crawford a făcut parte dintr-un grup exclusivist de supermodele
Cindy Crawford a făcut parte dintr-un grup exclusivist de supermodele

Cindy Crawford, primul top model care a apărut în revista Playboy

În 1986, Cindy Crawford s-a mutat în New York. A fost numită „Baby Gia”, datorită asemănării izbitoare cu regretatul manechin Gia Marie Carangie. Asta i-a asigurat succes rapid, iar faima a cunoscut-o atunci când a apărut pe coperta revistei Vogue, în august 1986. Decizia editorială de a-i îndepărta alunița pe care o are deasupra buzei a fost considerată o greșeală enormă. Mai târziu, aceasta a devenit trademark-ul ei.

Cindy Crawford este cunoscută drept o femeie foarte inteligentă, prietenoasă și cu picioarele pe pământ.

În 1988, ea a devenit primul top model care a apărut nud în revista Playboy și a fost aleasă să prezinte show-ul de televiziune „House of Style”. 

Cindy Crawford a făcut parte dintr-un grup mic de manechine celebre, cunoscute în industrie drept „the supers” („supermodelele” n.r). Din acest grup au mai făcut parte celebrele Naomi Campbell, Linda Evangelista și Christy Turlington. 

Anii '90 au fost anii de glorie ai lui Cindy. A semnat un contract cu șase zerouri cu firma Revlon, care a făcut-o celebră în toată lumea, a apărut pe coperta British Vogue și a fost aleasă să apară în videoclipul lui George Michael („Freedom ’90”). Gianni Versace, pe atunci unul dintre cei mai de top designeri din lume, a luat-o pe Crawford drept muză. Ea a apărut într-un videoclip fashion alături de Evangelista și Campbell, care a devenit instant un hit.

Cindy are doi copii care îi calcă pe urme


    Cindy Crawford, alături de cei doi copii ai ei, Kaia și PresleyFoto: AFP
Cindy Crawford, alături de cei doi copii ai ei, Kaia și PresleyFoto: AFP

În 1991, Cindy Crawford s-a căsătorit cu actorul Richard Gere, de care a divorțat patru ani mai târziu. Este considerată primul manechin care a reușit să își diversifice cariera. Ea și-a lansat propria firmă, Crawdaddy Inc.,și a fost propriul ei manager. Focoasa șatenă a lansat o triologie video cu exerciții de fitness, care a fost vândută în milioane de copii.

Cindy Crawford a cochetat și cu actoria. Și-a făcut debutul actoricesc în filmul „Fair Game”, în 1995 și a apărut și în mai multe documentare de fashion, printre care „Unzipped (1995) și Catwalk (1996). 

Sfârșitul anilor '90 a marcat și încheierea erei supermodelelor, potrivit britannica.com. Cindy Crawford a apărut din nou goală în revista Playboy, pentru a-și promova show-ul „Sex with Cindy Crawford”. Această mișcare nu i-a asigurat, însă, rating pentru emisiune. După mai bine de 10 ani de colaborare, Revlon a renunțat la Cindy Crawford. În 1998, ea s-a căsătorit cu Randle Geber, fost model devenit om de afaceri. Cei doi au împreună doi copii, Kaia (18 ani) și Presley (20 de ani). Ambii lor copii au devenit modele.

În 2000, ea s-a retras din lumea modellingului, după ce a apărut pe copertele a sute de reviste și a pășit pe podium pentru cele mai mari nume din industria model, printre care Chanel, Valentino și Christian Dior.

Cariera ei nu s-a încheiat aici, însă. Cindy Crawford s-a remarcat ca femeie de afaceri, lansând mai multe produse cosmetice de succes cu numele său. 

Cindy Crawford, în 2019
Cindy Crawford, în 2019

Citește și

Cindy Crawford şi soţul, discuţii tensionate în plină stradă din cauza iubitului fiicei de 18 ani: «Dezintoxicare. Azi»

Cât de frumos au îmbătrânit divele de altădată!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net