Copilele-minune sunt praf!

Ultima actualizare:
Lindsay Lohan
Lindsay Lohan

Mai ţineţi minte feţele lor angelice, pure din filmele care ne-au marcat nouă sau copiilor noştri copilăriile? Ei bine, viciile le-au schimbat mult chipurile, dar, mai ales comportamentele.

Cu toate au fost văzute cum se drogau, iar două dintre cele trei au fost şi condamnate pentru abuzurile săvârşite.

Psihologul american Mark Evans consideră că actriţele de mai jos nu au făcut faţă celebrităţii puerile: „Când eşti tânăr, îţi cauţi un erou. Când eşti tu acel erou, o iei, de multe ori, razna", a spus acesta.

Lindsay Lohan a făcut puşcărie

Lindsay Lohan s-a născut în New York la 2 iulie 1986. Şi-a început cariera ca model pentru o revistă de copii şi pentru câteva reclame.

1996

Miley Cyrus
Miley Cyrus

La 3 ani era deja model al celebrei agenţii Ford Models şi a pozat pentru firma Calvin Klein Kids.

La 10 ani a debutat în serialul „Another World", iar la 11 ani a jucat în primul film, un remake al filmului „The Parent Trap", interpretând 2 surori gemene.

Lindsay Lohan a făcut puşcărie pentru furt şi conducerea sub influenţa alcoolului.

Miley Cyrus, pozată când se droga

2011

Miley Cyrus
Miley Cyrus

Miley Cyrus s-a născut în Tennessee la data de 23 noiembrie 1992. Când era mică, tatăl ei, interpretul de country Billy Ray Cyrus o lua mereu pe scenă pentru a cânta împreună câteva piese cu el.

Apoi când tatăl şi-a început cariera de actor şi Miley a primit câteva roluri mici. A debutat la 11 ani în filmele „Doc" şi în „Big Fish".

2006

Drew Barrymore
Drew Barrymore

Binecunoscutul serial Hannah Montana a fost transmis pe 24 martie 2006 în Statele Unite, având în medie 4 milioane de telespectatori pe episod.

Succesul filmului a transformat-o pe Miley într-un adevărat star la vârstă de 14 ani.

Miley Cyrus este departe de a fi o infractoare, dar a fost fotografiată în timp ce se droga.

Drew Barrymore a condus beată

2010

Drew Barrymore
Drew Barrymore

Drew Barrymore s-a născut pe 22 februarie 1975. Careiera ei începe la 11 luni când a fost dusă la un casting pentru o reclamă la mâncare pentru câini.

Din nefericire, a fost muşcată de câine. Reacţia a fost cu totul neaşteptată! A început să râdă. Astfel, a obţinut primul ei rol.

1980


    Drew Barrymore
Drew Barrymore

În film, a debutat cu un mic rol în Altered States (1980). Doi ani mai târziu, Drew devenea actriţa principală din superproducţia E.T.Extraterestrul, regizată de Steven Spielberg.

În trecutul apropiat, Drew a fost condamnată pentru conducerea sub influenţa narcoticelor şi a alcoolului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net