Dallas, serialul care a schimbat lumea

Ultima actualizare:
Cliff, unul dintre  suspecţii uciderii lui JR
Cliff, unul dintre suspecţii uciderii lui JR

A reînceput ”Dallasul”! Două milioane de români au urmărit săptămâna trecută primul episod cu sufletul la gură. Serialul original a bătut toate recordurile de audienţă din istorie şi se aşteaptă ca şi continuarea sa să devină un fenomen, închinat întru totul lui Larry Hagman.

În România, serialul a fost difuzat din 1978 până în 1981, în acelaşi timp în care era difuzat şi în SUA. La acea vreme, dispecerii de la Serviciul de Urgenţă spuneau că nu era solicitată nici măcar o ambulanţă pe parcursul difuzării "Dallasului". Din 1992, serialul a fost redifuzat în întregime de TVR1 pe parcursul a 3 ani. În 1998, Antena 1 a difuzat sezonul 6.

Serialul a fost difuzat în întregime apoi de postul de televiziune Romantica în 2007-2008. Filmul prezintă viaţa bogatei familii Ewing, ai cărei membri se ocupă cu extracţia de petrol şi creşterea vitelor într-un luxos ranch (fermă), Southwork, din apropiere de Dallas, statul Texas.

Personajele principale sunt, în primul rând, Miss Ellie Ewing, a cărei familie a deţinut iniţial ranch-ul, şi soţul ei, Jock Ewing, fondatorul companiei Ewing Oil. Fiul lor cel mare este JR Ewing, un petrolist viclean care vrea să se impună ca şef de clan. El este căsătorit cu Sue Ellen, pe care o neglijează şi care devine alcoolică.

Cel de-al doilea fiu al lui Miss Ellie şi Jock este Bobby Ewing, care se căsătoreşte cu Pamela Barnes, fiica rivalului familiei, Digger Barnes.

Cel de-al treilea fiu al familiei Ewing, Gary, un fost alcoolic, nu mai trăieşte la ranch, dar a lăsat-o la părinţi pe fiica lui, Lucy. La fermă se mai află Ray Krebbs, un angajat care se dovedeşte a fi un fiu nelegitim al bătrânului Jock. Un alt personaj principal este Cliff Barnes, fratele Pamelei.

- Serialul a avut 357 de episoade- Difuzat între 2 aprilie 1978 şi 3 mai 1991 pe canalul CBS din SUA- 30 de secunde de publicitate în timpul serialului ajunseseră să coste 700.000 $- Serialul a fost difuzat în 90 de state- Fiecare episod a costat 1 milion de dolari, 25.000 costând numai costumele- La episodul "Cine l-a împuşcat pe J.R?" a adunat în faţa micilor ecrane în SUA 83 de milioane de oameni, record neegalat până astăzi.

Cliff, unul dintre suspecţii uciderii lui JR


    Cliff, unul dintre  suspecţii uciderii lui JR
Cliff, unul dintre suspecţii uciderii lui JR

Ca sa păstreze secret cine a tras în J.R., înainte de a fi difuzat la televizor, producatorii Dallasului au filmat 11 posibile variante de scenariu cu 11 posibili atacatori. Doar cei doi scenarişti principali cunoşteau varianta ce va apărea pe micul ecran, cei doi fiind păziţi de 40 de bodyguarzi ca să nu divulge nimic. În toată lumea serialul a creat o adevărată isterie, ajungându-se ca Parlamentul turc să-şi întrerupă şedinţele în ziua difuzării serialului.

Jim Davis (Jock Ewing)

Jock Ewing a fost primul personaj principal care a ieşit din serial, deoarece actorul Jim Davis a murit la 26 aprilie 1981, la 72 de ani. Decesul s-a produs în cel de-al cincilea sezon. Scenariul a fost modificat, iar Jock a trebuit să moară într-un accident de avion. Davis a jucat în peste 150 de filme şi 300 de seriale. A murit în somn, după o operaţie de ulcer perforat.

Barbara Bel Geddes  (Miss Ellie)

Starea de sănătate a Barbarei Bel Geddes, care a jucat în rolul lui Miss Ellie, a făcut ca aceasta să lipsească în jumătate din sezonul 7 şi în sezonul 8 să fie înlocuită de Dona Reed. A revenit până în sezonul 13, Bel Geddes apoi s-a retras din actorie. A murit la 8 august 2005 de cancer la plămâni, la 83 de ani. A fost căsătorită cu Carl Schreuer şi a avut o fiică, Susan.

Charlene Tilton (Lucy Ewing)

Lucy Ewing, nepoata lui Jock şi Miss Ellie, a fost interpretată de Charlene Tilton, actriţă şi cântăreaţă care astăzi are 55 de ani. Ea are o înălţime de 1,50 m. După "Dallas" ea a jucat în mai multe lung metraje îndeosebi comerciale. A fost căsătorită cu cântăreţul Johnny Lee (1982-1984), Domenick Allen (1985-1992) şi are o fiică, Cherish, născută în 1982.

Steve Kanaly (Ray Krebbs)

În serial, Ray Krebbs este fiul natural al lui Jock şi angajat de încredere la ferma Southern Star, fiind interpretat de actorul Steve Kanaly. Născut la 14 martie 1946, Kanaly s-a lansat datorită rolului din "Dallas". El a făcut studii de artă la Universitatea California şi a servit în armata SUA, în Vietnam. Este căsătorit cu Brent Power, din 1975, şi au împreună doi copii.

image
image
image
image
image
image
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
zendaya covorul rosu getty (3) jpg
catalin scarlatescu urgenta spital accident 808545 jpg
banner Vladuta Lupau png
image
actualitate.net
image
actualitate.net