Demi Moore (53 de ani) i-a făcut o surpriză de zile mari fostului soț, Bruce Willis (63 de ani), în timpul unei emisiuni care a fost difuzată de Comedy Central în SUA și care l-a avut ca subiect principal pe protagonistul seriei „Greu de ucis”.


Actrița din „Fantoma mea iubită” a arătat senzațional, îmbrăcată într-o rochie neagră sclipitoare care i-a pus în evidență trupul zvelt. Cei trei copii ai lor, Rumer (29 de ani), Scout (26 de ani) și Tallulah (24 de ani), au fost și ei prezenți în platou pentru a-și susține tatăl, scrie DailyMail.

Cei de la Comedy Central difuzează, de două ori pe an, un show inedit la care iau parte vedete ale lumii cinema care sunt, apoi, ironizate. Anul acesta a fost rândul lui Bruce Willis să răspundă invitației, iar actorul a arătat că încă ține la glumele fostei sale neveste.

demi moore și bruce willis

Emisiunea a debutat cu o replică acidă făcută de Demi. Ea a făcut un joc de cuvinte în jurul unui film celebru în care a jucat Bruce Willis și în care a fost vorba despre un băiat care comunică cu spiritele despre care nu știe că sunt morți si solicită ajutorul unui psiholog. „Am comparat mariajul nostru cu Al Șaselea Simț. Tu ai fost mort tot timpul!”, i-a aruncat Demi Moore lui Bruce.

În ciuda faptului că glumele despre căsnicia lor au curs pe bandă rulantă, cei doi nu au luat-o personal iar emisiunea s-a încheiat cu Demi și Bruce îmbrățișându-se. Cei doi au divorțat în anul 2000 după o căsnicie de 15 ani, dar au păstrat o relație bună, în ciuda faptului că actrița a trecut printr-o perioadă extrem de nefastă. 

Demi Moore a încercat din răsputeri să-și refacă viaț după divorț. S-a orientat spre bărbații mai tineri, astfel că a pus ochii pe Ashton Kutcher în anul 2003. În ciuda diferenței de vârstă de 16 ani dintre ei doi, Demi și Ashton s-au căsătorit doi ani mai târziu, în septembrie 2005, însă iubirea lor nu a durat prea mult timp. Problemele au început în 2010, odată cu fidelitățile lui Ashton. Demi a încercat să îl ierte, dar în cele din urmă, relația lor s-a terminat cu un divorț, în anul 2013. Acela a fost și momentul în care Demi a intrat în depresie și a trebuit să se interneze într-o clinică de abilitare.

În urmă cu trei ani, însă, Demi avea să mărturisească faptul că despărțirea lor a avut un impact puternic și asupra lui Rumer, fata lor cea mare.

 
 
Loading...