Dragostea nu are vârstă, iar Cupidon loveşte adesea fără să se uite încotro îndreaptă săgeţile. Vedetele de peste Ocean nu fac o excepţie atunci când buclucaşul cu arc se joacă cu arcul şi se numără printre victimele lui. În ciuda diferenţei de vârstă de 20 de ani sau chiar mai mult dintre ei şi parteneri, actorul Dennis Quaid, basistul Flea, Helena Bonham Carter, Steven Tyler, dar şi celebra Mariah Carey trăiesc nişte poveşti de dragoste desprinse din filme şi demonstrează că vârsta este doar un număr.


Căile iubirii sunt complicate, iar actorii şi cântăreţii de la Hollywood par să cunoască foarte bine acest aspect. După mariaje lungi, în timpul cărora au devenit părinţi, unii dintre ei au divorţat şi şi-au descoeprit a doua tinereţe în braţele unor parteneri mai mici cu 18, 20 de ani. Cei mai curajoşi dintre ei au iubite care ar putea să le fie lejer fiice. Un exemplu elocvent este solistul formaţiei Aerosmith, care la 70 de ani este alături de Aimee Preston, o femeie în vârstă de 30 de ani. Rocker-ul s-a afişat deja cu noua sa cucerire în societate şi a prezentat-o fiicelor sale. Liv Tyler, una dintre fiicele lui Tyler, este cu 12 ani mai mare decât cea care i-a furat inima tatălui său, însă nu pare deranjată deloc de alegerile celebrului cântăreţ.

Nici Dennis Quaid nu pune prea mult preţ pe prejudecăţile celor din jur, ţinând cont de faptul că a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, mai tânără cu mai bine de trei decenii. Laura Savoie este doctorandă şi cea care l-a determinat pe actor săfacă planuri de nuntă la vârsta de 65 de ani!

dennis_quaid_65_de_ani_si_laura_savoie_26_de_ani_profimedia-0477635993.jpg

Dennis Quaid are 65 de ani, iar logodnica sa doar 26
Foto:Profimedia

Basistul formaţiei rock Red Hot Chilli Peppers, cunoscut sub numele de scenă Flea, este un alt exemplu de artist pentru care diferenţa de vârstă contează prea puţin atunci când iubirea este implicată. Partenera sa este Melody Ehsani, în vârstă de 39 de ani. Ea îi este alături la bine şi la rău şi acceptă faptul că viaţa lor de cuplu este una atipică, dat fiind că Flea este plecat o mare parte din timp în turneu alături de formaţia sa. Cunoscut pentru temperamentul vulcanic şi pentru gesturile sale pline de exuberanţă, Flea pare să se fi cuminiţit.

  • Dennis Quaid (65 de ani) şi Laura Savoie (26 de ani)
    foto: Profimedia
  • Laura Savoie (26 de ani)
    foto: Profimedia
  • Flea (57 de ani) și Melody Ehsani (39 de ani)
    foto: Profimedia
  • Helena Bonham Carter (53 de ani) si Rye Dag Holmboe (32 de ani)
    foto: Profimedia
  • Mariah Carey (49 de ani) si Bryan Tanaka (36 de ani)
    foto: Profimedia
  • Steven-Tyler (70 de ani) si Aimee Preston (30 de ani)
    foto: EPA/EFE
1/6

Nu doar cântăreţii sau actorii şi-au găsit iubite mai mici, ci şi repezentantele sexului feminin a aceloraşi branşe. Actriţa Helen Bonham Carter, fosta soţie a celebrului Tim Burton, se bucură de micile fericiri de cuplu alături de Rye Dag Holomboe, un bărbat cu 21 de ani mai tânăr. Ei au fost surprinşi recent de paparazzi pe străzile unei metropole şi păreau să fie mai îndrăgostiţi ca oricând.

mariah_carey_49_de_ani_si_bryan_tanaka_36_de_ani_profimedia.jpg

mariah carey
Între Mariah Carey şi iubitul său este o diferenţă de vârstă de 13 ani
Foto:Profimedia

Nu mai este niciun secret că Mariah Carey se află într-o relaţie cu Bryan Tanaka, unul dintre dansatorii săi. El o susţine pe Mariah şi în timpul concertelor, dar şi în timpul liber, reuşind să câştige inima artistei. Cei 13 ani diferenţă între ei nu au însemnătate pe ringul de dans şi în existenţa de zi cu zi, par să îşi spună cei doi porumbei.

 
 
Loading...