Eticheta Casei Regale. Ce reguli absurde trebuie să respecte Prințesele, Ducesele și Regina

Ultima actualizare:

    Eticheta Casei Regalefoto: arhivă
Eticheta Casei Regalefoto: arhivă

Cine nu-și dorește să fie Prințesă, să poarte ținute spectaculoase și bijuterii prețioase? Însă statutul regal nu presupune doar atât, ci și un set de reguli de la care Kate Middleton, Regina Marii Britanii și, mai nou, Meghan Markle nu trebuie să se abată. Iată care sunt!

Poșeta are un rol bine stabilit


    Kate Middletonfoto: arhivă
Kate Middletonfoto: arhivă

Kate poartă, de cele mai multe ori, un clutch, care nu poate avea decât două roluri – să fie poziționată pe lateralul corpului, ținută cu o singură mână, sau în fața, ținută cu două mâini. Când poartă clutch, soția Prințului William transmite lumii mesajul că nu va da mâna cu fanii și nici nu va semna autografe.


    Regina Elisabeta a II-afoto: arhivă
Regina Elisabeta a II-afoto: arhivă

În cazul Reginei, lucrurile sunt, cum altfel?!, puțin mai complicate. Dacă își mută geanta de pe brațul stâng pe cel drept, își dorește ca discuția să se încheie. Dacă își pune poșeta pe masă, e semn că în cinci minute cina sau prânzul respectiv va lua sfârșit. Iar Lady Diana își ținea poșeta la piept atunci când ieșea din mașină, pentru ca fotografii să nu îi surprindă decolteul. Practic, nu?

Citește în continuare aici!

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net