„Eu aș mai fi ajustat rochia!” Declarațiile unei vedete internaționale despre ținuta lui Meghan Markle

Ultima actualizare:

    Prințul Harry și Meghan Markle s-au căsătorit în data de 19 mai, la Castelul Windsor Foto Getty Images
Prințul Harry și Meghan Markle s-au căsătorit în data de 19 mai, la Castelul Windsor Foto Getty Images

Meghan Markle a reușit să strălucească în ziua nunții sale cu Prințul Harry, ținând mii de oameni în fața micilor ecrane, pentru a putea urmări frumoasa ceremonie. Deși rochia miresei a fost una simplă, accesorizarea acesteia a fost spectaculoasă, Meghan purtând un voal lung, cusut de mână, decorat cu flori din cele 53 de state ale Commonwealth-ului.

Soția Prințului Harry a atras, datorită apariției sale în Capela St. George, unde a fost organizată ceremonia religioasă, atât laude, cât și critici, din partea urmăritorilor evenimentului. De la simplii internauți, până la persoane publice, toată lumea a intrat pentru câteva zile în „febra nunții regale”, comentând momentul unirii destinelor celor doi miri, dar și ținutele acestora și ale invitaților lor. 

În centrul atenției s-a aflat, bineînțeles, mireasa, care a fost apreciată, dar și criticată, pentru alegerea vestimentară făcută. Meghan Markle a purtat o rochie simplă, dar elegantă, de culoare albă, căreia i-a adus în completare o tiară ce aparține familiei regale, din dedesubtul căreia se descria un frumos și lung voal brodat cu flori, care a făcut-o pe Meghan să întoarcă toate privirile, atunci când a pășit spre altar. Ținuta a fost sub semnătura celebrei case de modă Givenchy.


    Frumosul voal al miresei Meghan Markle Foto: Getty
Frumosul voal al miresei Meghan Markle Foto: Getty

Rochia în sine însă, a fost un subiect destul de controversat. De la acuzații conform cărora Meghan ar fi copiat conceptul de rochie al Prințesei Mary din Danemarca, până la faptul că rochia ar fi fost plictisitoare și neinteresantă, internetul a fost puntea de mijlocire a acestor opinii, fiind plin de astfel de păreri, publicate pe rețelele de socializare. 


    Katy Perry a susținut că rochia lui Meghan a fost puțin largă pentru silueta actriței Foto: Getty
Katy Perry a susținut că rochia lui Meghan a fost puțin largă pentru silueta actriței Foto: Getty

Chiar și vedetele au intrat în acest joc! Katty Perry a urmărit, de asemenea, cu interes ceremonia. Vedeta s-a declarat încântată de eveniment, cu mențiunea că rochia lui Meghan ar fi fost puțin cam largă pentru aceasta, potrivit Mirror. Vorbind în cadrul show-ului „Entertainment Tonight(ET)”, cântăreața a susținut că, din punctul ei de vedere, rochia ar fi trebuit să fie ajustată pe talia lui Meghan, pentru a nu arăta atât de „lăbărțată”. „Eu aș mai fi ajustat rochia. Nu o sa mint niciodată... O mică ajustare”, a explicat aceasta, sugerând că echipa lui Meghan ar mai fi trebuit să lucreze asupra ținutei. 


    Rochia de mireasă a lui Meghan Markle a fost apreciată, dar și criticată Foto: Getty
Rochia de mireasă a lui Meghan Markle a fost apreciată, dar și criticată Foto: Getty

Katy a dezvăluit, de asemenea, că a preferat rochia de mireasă a lui Kate Middleton, pe care aceasta a purtat-o în 2011, atunci când s-a căsătorit cu Prințul William. Întrebată cine a câștigat „bătălia rochiilor”, cântăreața nu a stat mult pe gânduri: „Kate a câștigat!”

Cu toate criticile adresate rochiei lui Meghan, Prințul Harry s-a arătat fermecat de apariția soției lui. Acesta a ținut să precizeze acest lucru în momentul în care cei doi și-au spus jurămintele, șoptindu-i fostei actrițe că „arată incredibil”. 


    Rochia de mireasă a lui Kate MiddletonFoto: Getty
Rochia de mireasă a lui Kate MiddletonFoto: Getty

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net