FOTO Celebri şi mincinoşi! Ei şi-au ascuns vârsta să pară mai tineri

Ultima actualizare:

    A pozat provocator pe plajăFoto: Hepta
A pozat provocator pe plajăFoto: Hepta

Cântăreţii şi actorii sunt deseori puşi în ipostaza de a minţi în legătură cu vârsta lor, pentru a atrage un public mai tânăr sau pentru a obţine contracte mai avantajoase. Cine sunt cei care au fost prinşi cu mâţa-n sac?

Nicole Scherzinger

În 2008, fosta cântăreaţă din trupa "Pussycat Dolls", a recunoscut că nu a fost sinceră în privinţa vârstei sale. Deşi ea împlinea 30 de ani, pe site-ul formaţiei susţinea că este cu 2 ani mai tânără, scrie Mirror.co.uk. Când a fost prinsă cu minciuna în sac, artista a replicat: "Trebuia să spun că am 27!"

Rapperul este ultima persoană de la care ne aşteptam să mintă în legătură cu vârsta sa. În 1999, el a declarat într-un interviu că are 24 de ani. De fapt, avea 27.

Nicki Minaj

Geri a făcut parte din trupa Spice Girls între anii 1994-1998, fiind prima care s-a retras din trupă
Geri a făcut parte din trupa Spice Girls între anii 1994-1998, fiind prima care s-a retras din trupă

În urmă cu 4 ani, cântăreaţa a fost implicată într-un incident, iar raportul poliţiei a dezvăluit vârsta reală: 28, nu 26 de ani, cum afirmase ea anterior. Morala: nu minţi în privinţa vârstei şi nu intra în belele cu poliţia!

Jennifer Lopez

Nicki Minaj este una dintre cele mai bine plătite artiste hip-hop
Nicki Minaj este una dintre cele mai bine plătite artiste hip-hop

Vedeta a susţinut mereu că s-a născut în 1970, dar când ea şi iubitul ei de atunci, Puff Daddy, au fost luaţi la întrebări în legătură cu un incident armat dintr-un club de noapte, Jennifer Lopez a fost nevoită să recunoască că s-a născut de fapt în 1969.

James Blunt

2014
2014

În încercarea de a atrage un public mai tânăr, artistul a declarat că este cu trei ani mai tânăr, însă vârsta sa reală, 36 de ani pe atunci, a fost dezvăluită de un ziar.

Nelly

Jennifer Lopez ştie că aerele de divă i-au adus numai necazuri
Jennifer Lopez ştie că aerele de divă i-au adus numai necazuri

Rapperul a fost trădat de certificatul de naştere când revista "Teen People" l-a introds în categoria celor mai sexy staruri sub 25 de ani, lucru confirmat şi de reprezentanţii săi. Însă, la scurt timp, s-a aflat că el avea de fapt 28 de ani.

Geri Halliwell


    Geri a făcut parte din trupa Spice Girls între anii 1994-1998, fiind prima care s-a retras din trupă
Geri a făcut parte din trupa Spice Girls între anii 1994-1998, fiind prima care s-a retras din trupă

Când s-a lansat cu trupa "Spice Girls", vedeta a susţinut că avea 21 de ani, dar de fapt ea era cu 4 ani mai în vârstă. În plus, când ea declara că-şi sărbătoreşte cei 29 de ani, buna ei prietenă Victoria Beckham s-a scăpat şi a spus că ea avea deja 30 de ani.

Sandra Bullock

James Blunt are acum 40 de ani
James Blunt are acum 40 de ani

Prima oară, actriţa a minţit producătorii filmului "Love Potion" că are 29 de ani, pentru a pune mâna pe rolul unei cercetătoare mai în vârstă, dar, de fapt, ea era cu câţiva ani mai tânără. A doua oară, a minţit în revista "Vanity Fair" că este mai tânără, când de fapt avea câţiva ani în plus. Răspunsul ei a fost: "După o vreme, nici nu mai ştii câţi ani ai fiindcă ai minţit de atâtea ori!"

Paloma Faith

Rapperul Nelly nu a fost sincer de la început în privinţa vârstei
Rapperul Nelly nu a fost sincer de la început în privinţa vârstei

Cântăreaţa britanică a declarat că are 23 de ani pentru a obţine un contract cu o casă de discuri, dar ea avea de fapt 27. "Nu a fost o minciună calculată. De-abia după aceea mi-am dat seama de ceea ce am spus. Cred că dacă aş fi spus că am 27 de ani, nu m-ar fi acceptat. Sută la sută!", a mărturisit ea ulterior.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net