George Clooney și soția lui Amal au donat peste un milion de dolari la mai multe organizații caritabile. Actorul în vârstă de 58 de ani și soția lui de 42 de ani au împărțit banii la Motion Picture & Television Fund, SAG-AFTRA Fund și la Fondul Primăriei din Los Angeles. Amal a insistat să mai doneze 300.000 de dolari la Banca Libaneză de Mâncare și sistemului de sănătate din regiunea Lombardia, Italia.


George Clooney și Amal s-au alăturat vedetelor care se implică activ în lupta împotriva COVID-19. Bilanțul epidemiei care a îmbolnăvit peste 1,5 milioane de pământeni și a blocat în case peste patru milioane de suflete a ajuns la 9 aprilie la peste 88.600 de decese. George Clooney, în vârstă de 58 de ani, are o avere estimată la peste 500 de milioane de dolari și a ținut morțiș să se implice activ în lupta contra virusului ucigaș. Pentru a fi siguri că banii lui și ai soției Amal, în vârstă de 42 de ani, vor ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de ei, ei au împărțit suma la șase organizații caritabile din întreaga lume.

Au împărțit suma la șase organizații caritabile

George și Amal Clooney au împărțit banii la Motion Picture & Television Fund, SAG-AFTRA Fund și la Fondul Primăriei din Los Angeles. Amal Clooney, de profesie avocat pentru drepturile omului, a vrut să vină în ajutorul țării ei natale Liban și a celei mai lovite de crize țări din lume, Italia, țara lor adoptivă. Așa că pe lângă milionul de dolari ea a insistat să mai doneze 300.000 de dolari la Banca Libaneză de Mâncare și sistemului de sănătate din regiunea Lombardia, Italia. Banca Libaneză de Mâncare se ocupă de îngrijirea persoanelor cu dizabilități în cazuri de extremă urgență.

Citește și:

George şi Amal Clooney au împlinit 5 ani de căsnicie. Ea înfloreşte, el se ofileşte

Amal Clooney, o nouă lecţie de stil la o cină găzduită de prinţul Charles

Ce alte vedete au mai făcut donații pentru lupta contra COVID-19?

Miercuri, 8 aprilie, cântăreața Cardi B a anunțat că va dona 2 milioane de dolari timp de 42 de ani în parteneriat cu Fashion Nova. Ea vrea ca la fiecare oră să vireze în conturile asociației câte 1.000 de dolari timp de 42 de zile. Zilele trecute a mai donat 20.000 de obiecte sanitare medicilor din New York. Cântăreața Halsey, de 25 de ani, a donat 100.000 de măști de protecție medicilor din prima linie. Rihanna, de 32 de ani a donat 5 milioane de dolari săptămâna trecută personalului medical pentru Echipement Personal de Protecție (n.r. prescurtare din limba engleză PPE). Lady GaGa a strâns din donații 35 de milioane de dolari pe care îi donează OMS și Jay-Z și Meek Mill au donat 100.000 de măști de protecție deținuților din penitenciare.

Loading...