Justin Bieber, dependent de droguri de la 13 ani. Angajații îi verificau pulsul în timpul nopții

Ultima actualizare:

    Justin Bieber a povestit despre dependența de droguri și stadiul în care l-a adus aceastaFoto: EPA
Justin Bieber a povestit despre dependența de droguri și stadiul în care l-a adus aceastaFoto: EPA

Justin Bieber, idolul a milioane de adolescenți din toată lumea, a făcut câteva dezvăluiri dureroase în seria documentară pe care a pregătit-o pentru fanii care vor să-l cunoască mai bine dincolo de controverse și aparițiile media. Acum în vârstă de 25 de ani, solistul a mărturisit că perioada adolescenței a fost extrem de grea pentru el, în care s-a luptat chiar și cu dependența de droguri. La 13 ani a fumat canabis pentru prima dată, iar de acolo până la a încerca și droguri mai grele a fost doar un pas.

Aflat în lumina reflectoarelor încă din copilărie, Bieber a gustat și din gustul dulce al faimei, dar a cunoscut și reversul monedei. În primul episod al seriei documentare, Justin i-a invitat pe fani în orașul său natal din Canada, în apartamentul în care a copilărit. De asemenea, în continuarea seriei a vorbit despre încercările, fricile și durerile sale, dar și despre dependența de droguri care l-a adus în pragul unei mari cumpene, în timpul căreia oamenii din prejma sa erau nevoiți să verifice dacă mai respiră.

Justin Bieber a fumat canabis la 13 ani

Cântărețul de 25 de ani a mărturisit că a fumat pentru prima dată canabis când avea 13 ani și a devenit dependent, pentru ca mai apoi să treacă la droguri mai periculoase "în timp ce se lupta cu presiunea de a fo unul dintre cei mai cunoscuți muzuicieni din lume". Mia mult, a recunoscut că a condumat sirop de tuse cu codeină în combinație cu sucuri.

„Eram tânăr, ca toată lumea din această industrie şi ca alţi oameni care experimentează şi fac lucruri normale în timp ce cresc. Dar experienţa mea a fost în faţa camerelor de luat vederi şi am avut un nivel diferit de expunere. Aveam mulţi bani şi o mulţime de lucruri. Oamenii nu ştiu cât de grav devenise. Era cu adevărat înfricoşător. Mă trezeam dimineaţa şi primul lucru pe care îl făceam era să înghit pastile şi să fumez (canabis). A devenit înspăimântător”, a povestit Bieber în documentar. Totul ajunsese la un asemenea nivel, încât angajații săi erau nevoiți să-i verifice pulsul în timpul nopții, pentru a se asigura că mai trăiește.

Justin Bieber, diagnosticat cu boala Lyme

Justin Bieber a explicat pe Instagram motivul pentru care în ultima perioadă a suferit de acnee, oboseală și o stare generală de rău
Justin Bieber a explicat pe Instagram motivul pentru care în ultima perioadă a suferit de acnee, oboseală și o stare generală de rău

Justin Bieber a mărturisit recent că a fost diagnosticat cu boala Lyme. Cântăreţul a spus că primeşte „tratamentul potrivit” . 

Boala Lyme este o infecţie bacteriană cauzată de căpuşe. Urticaria, dureri musculare şi oboseala se numără printre simptomele care apar de obicei la trei săptămâni după ciupitură. Boala nu este transmisibilă, iar cei mai mulţi dintre oamenii care urmează un tratament de trei săptămâni cu antibiotic îşi revin complet. Însă, în cazul unora, simptomele apar pe parcursul mai multor ani. Nu există un tratament prestabilit. 

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net