Kevin Spacey scapă de acuzare în cazul de agresiune sexuală! Reclamantul a murit

Ultima actualizare:

    Kevin Spacey a scăpat de două procese în care a fost acuzat de hărțuire sexualăFoto: Getty
Kevin Spacey a scăpat de două procese în care a fost acuzat de hărțuire sexualăFoto: Getty

Celebrul actor Kevin Spacey (60 de ani) a scăpat basma curată! El nu va mai fi pus sub acuzare într-un caz de agresiune, după ce reclamantul a murit. El îl acuza pe Spacey că a încercat să îl sărute şi că l-a forţat să îl atingă în zona genitală, în timpul unei sesiuni de masaj din octombrie 2016, care a avut loc în Malibu.

Reclamantul  a depus plângere în iulie 2018, în Los Angeles. Procesul împotriva lui Kevin Spacey a fost deschis în septembrie anul trecut. Cristina Buckley, reprezentant al Procuraturii din Los Angeles, a renunţat oficial la caz.

„În timpul investigaţiei, victima a murit. Acuzaţiile de agresiune sexuală nu pot fi dovedite fără participarea victimei. Astfel, cazul a fost respins”, au anunțat judecătorii, potrivit news.ro. În iulie, procurorii din Massachusetts au renunţat la un alt caz deschis împotriva lui Spacey, după ce reclamantul a invocat Al Cincilea Amendament în timpul audierii, respectiv dreptul la a nu depune mărturie. Tânărul de 18 ani care l-a acuzat în 2016 că l-a pipăit, într-un separeu dintr-un bar din Nantucket, nu și-a mai susținut plângerea.

Cariera lui Kevin Spacey a fost afectată de scandalurile sexuale

Kevin Spacey a dezmințit din prima acuzațiile, la scurt timp după ce a recunoscut că este homosexual. Actorul a încercat de mai multe ori să cadă la o înțelegere cu acuzatorii, mai ales după ce gravele acuzații au început să îi afecteze cariera. Deși a susținut că e nevinovat, starul s-a retras din lumina reflectoarelor și și-a cerut scuze public.

Citește și

Kevin Spacey a scăpat de acuzaţii şi îşi face de cap! Cum a fost surprins în Italia

Kevin Spacey, fotografiat pentru prima oară după ce a fost acuzat de abuz sexual. E complet schimbat

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net