Kim Kardashian a rămas cu traume după jaf. Vedeta trăiește în frică

Ultima actualizare:

    Kim Kardashian (36 de ani)foto: Getty
Kim Kardashian (36 de ani)foto: Getty

Kim Kardashian nu a reușit să uite momentele de groază pe care le-a trăit la 3 octombrie, când, aflată în camera ei de hotel din Paris, a fost jefuită și amenințată cu arma.

Vedeta în vârstă de 36 de ani a rămas cu traume după evenimentul nefericit, iar în prezent a recurs la ajutorul unui specialist, potrivit Daily Mail.

„Are coșmaruri și îi revin amintirile de atunci”, a declarat o sursă din familia lui Kim. Bruneta participă zilnic la ședințe de terapie, stă mai mult ascunsă în casa ei din Los Angeles alături de cei doi copii ai ei, North (3 ani) și Saint (11 luni), și a încetat să-și mai publice fiecare aspect din viața privată pe rețelele sociale.

Cu toate acestea, prietenii vedetei susțin că aceasta începe, ușor-ușor, să-și revină, iar ședințele de terapie devin din ce în ce mai rare. Cea mai bună prietenă a lui Caitlyn Jenner, Candis Cayne, a declarat că a păstrat legătura cu Kim Kardashian și că aceasta „va trece peste”.

image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net