Modelul Bar Rafaeli se mărită. Ce reguli a impus la propria nuntă

Ultima actualizare:

    Bar Rafaeli
Bar Rafaeli

Fotomodelul israelian Bar Rafaeli se va căsători într-o ceremonie tradiţională evreiască joi, în oraşul Haifa, iar măsurile de securitate anunţate pentru această ocazie au generat deja numeroase comentarii critice pe reţelele sociale din ţară de origine a frumoasei blonde cu ochi albaştri care recent a împlinit 30 de ani.

Calificată drept "evenimentul monden al anului" în Israel, nuntă va fi organizată într-un complex dintr-o zona împădurită de pe Mount Carmel, iar siguranţă participanţilor va fi garantată de agenţi privaţi şi poliţie, scrie Agerpres.

În plus, între orele 17:00 şi 02:00, spaţiul aerian de deasupra zonei respective va fi închis, fiind permisă doar folosirea unor drone pentru supraveghere. Măsură a provocat indignarea a numeroşi israelieni, inclusiv a unor piloţi şi operatori de zbor.

Există şi reacţii pline de ironie, de genul "nici locuitorii, nici turiştii nu au voie să se îmbrace în alb în ziua nunţii lui Rafaeli". "Ministerul Comunicaţiilor interzice difuzarea filmelor cu Leonardo DiCaprio în ziua cununiei pentru a nu redeschide vechi răni", afirmă un alt mesaj ironic postat pe Internet, în aluzie la fosta relaţie amoroasă a viitoarei mirese cu starul american de cinema, care a durat şase ani şi a contribuit substanţial la promovarea imaginii lui Bar Rafaeli.

Cu cine se va mărita

Bar Rafaeli se va mărita cu omul de afaceri Adi Ezra
Bar Rafaeli se va mărita cu omul de afaceri Adi Ezra

Într-un final, ea şi-a găsit jumătatea în persoana omului de afaceri israelian Adi Ezra, de 40 de ani, preşedintele companiei Neto ME Holdings Ltd, una din cele mai mari firme importatoare de alimente din această ţară.

Invitaţia de nuntă cuprinde anumite restricţii

Invitaţia de nuntă cere participanţilor să se prezinte cu documente de identitate şi să nu folosească "telefoane, aparate foto sau camere de luat vederi", iar personalul complexului a fost obligat să semneze angajamente de confidenţialitate.

Inclusiv decizia mirilor de a apela la un rabin ultra-ortodox pentru oficierea căsătoriei este un subiect intens discutat. Având în vedere că pentru a fi recunoscut de Ministerul de Interne, actul căsătoriei trebuie încheiat de un rabin, mediile progresiste din Israel şi-au exprimat dezamăgirea pentru faptul că fotomodelul nu a optat pentru o ceremonie alternativă, prin care să denunţe lipsa instituţiei căsătoriei civile sau a celei pentru persoane de acelaşi sex.

Conform informaţiilor din presa mondenă, aproximativ 300 de persoane sunt invitate la marele eveniment, care se va prelungi pe durata întregului sfârşit de săptămâna şi ale cărui costuri sun

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
image png
Vlad Gherman și Oana Moșneagu se căsătoresc la doi ani de relație
cub nicoleta luciu png
WhatsApp Image 2024 04 22 at 19 15 39 jpeg
Banner gina pistol png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net